Topul scumpirilor din Iași, în 2024. Pentru care produse plătesc mai mult consumatorii

de: Redacția BZI
02:00, 14 nov. 2024

Mărfurile alimentare, cele nealimentare, serviciile și fructele proaspete se află în topul scumpirilor din Iași, înregistrate în anul 2024, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Consumatorii plătesc mai mult cu aproape 5 la sută în luna septembrie 2024, comparativ cu luna precedentă, la produsele alimentare

Prețurile la produsele alimentare sau cele nealimentare, dar și servicii au crescut constant în ultimul an. Acestea sunt mai mari cu cel puțin 20 la sută față de anul precedent. Potrivit ultimelor date furnizate de INS, indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional a manifestat următoarele tendințe: indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024, comparativ cu luna august 2024, a fost 100,33%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024, comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. De asemenea, rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024, comparativ cu luna septembrie 2023, a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024), faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023), a fost 6,1%.

Topul scumpirilor din Iași, în 2024

Toate aceste date arată că inflația (prețurile) se menține pe o tendință de creștere. Eurostat arată că România este țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Se remarcă creșteri de prețuri la mărfurile alimentare care s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare, cu 3,45%, iar serviciile, cu 7,66%. Prețurile la energie au mai scăzut comparativ cu perioada anterioară. Inflația în creștere afectează puterea de cumpărare a oamenilor, influențează negativ consumul de bunuri și servicii, reduce activitatea economică.

Astfel, mărfurile alimentare, cele nealimentare, serviciile și fructele proaspete se află în topul scumpirilor din Iași. Creșterea prețurilor continuă pe final de an, iar în anul 2025 ar putea fi noi scumpiri din cauza taxelor și impozitelor mari ce sunt anunțate de anul viitor. Antreprenorii din Iași plătesc taxe și impozite mari.

S-au scumpit produsele alimentare din Iași

Prețul untului a atins un prag istoric, iar în 2025, prețul acestuia ar putea crește. Scumpirile din ultima vreme sunt generate de o producție mai slabă, mai exact, minus 2,2% în ianuarie – august 2024, față de perioada similară a anului trecut. În ultimele trei săptămâni, prețul untului pe piața UE a scăzut până la 758 de euro suta de kilograme. Asta după ce produsul a atins un record de 788 de euro suta de kilograme în săptămâna ce a început cu 13 octombrie, arată ultimele date ale Comisiei Europene. Cofetarii din Iași susțin faptul că prețurile la materia primă cresc de la o zi la alta, iar untul s-a scumpit cu aproape 50 la sută, față de anul precedent.

„Într-adevăr, se observă faptul că untul s-a scumpit considerabil, dar nu numai. Noi discutăm cu furnizorii și ne trezim că de la o zi la alta se scumpește materia primă. În această situație, nici prețurile la produse nu vor fi aceleași, pentru că nu pot fi acoperite costurile de producție”, susține Gabriela Ilie, antreprenoare din Iași.

Scumpiri au fost în toate domeniile, astfel că mediul de afaceri din Iași a avut de suferit. Mărfurile alimentare, cele nealimentare, serviciile și fructele proaspete se află în topul scumpirilor din Iași, înregistrate în anul 2024.