Top 5 boli care apar la trandafiri. Ce tratament se foloseşte
Trandafirii sunt una dintre cele mai versatile flori din curte. De ce? Pentru că se îngrijeşte uşor, înfloreşte toată vara, dar şi pentru că se potriveşte în absolut orice decor. Plantarea lor însă nu este lipsită de riscuri. Spre exemplu, vara poţi să observi pe frunze pete maro sau pete negre. Deja vorbim despre două probleme. Citeşte acest material despre cele mai des întâlnite boli care apar la trandafiri şi ce tratament se foloseşte.
Cel mai adesea, bolile la trandafir apar din cauza precipitaţiilor în cantitate mare. Atunci când ploua cu soare, adică ploua şi este şi soare, bătrânii spun că ploua cu mâna. Consecinţa o reprezintă îngălbenirea şi uscarea frunzelor nu doar la trandafiri, ci şi la ceapă, roşii, ardei şi usturoi. Află de aici ce tratament să aplici când e vorba de boli la trandafiri.
Boli care apar la trandafiri
Conform unui mit, este mai bine să laşi trandafirul să facă faţă singur dăunătorilor, decât să-l tot stropeşti. Se spune că, stropindu-l cu soluţii în mod regulat, el nu mai devine rezistent şi nu-şi dezvolta imunitatea. Poate este adevărat. În acelaşi timp însă rişti că planta să se usuce.
Mozaicul trandafirului
Aceasta afecţiune e cauzată de prezenţa unui virus. Se manifesta prin diverse modele luminoase galbene, cu o bordură violet. Din păcate, planta afectată de virusul menţionat nu poate fi vindecată în nici un fel. Aşadar, tot ce poţi face este să încerci să previi. Prevenirea se poate face prin înlăturarea plantelor infectate, pentru a nu se răspândi, şi prin utilizarea unor substanţe, precum piatră vânătă, împotriva insectelor dăunătoare.
Rugina la trandafiri
Se caracterizează prin apariţia pe frunze a unor pete maro, care seamănă cu rugina. Este vorba, de fapt, despre o ciupercă, din cauza căreia cad prematur frunzele. Chiar dacă procesul de înflorire e în plină desfăşurare, frunzele cad şi lasa lăstăraşii desfrunziţi. Ca tratament este indicat să foloseşti ceva anti-fungic, precum: Mystic, Topas sau Impact.
Putregaiul roşu – Botrytis
Vorbim tot despre o ciupercă, ce poartă dneumirea științifică de botrytis. Aceasta ataca, în general, ţesuturile moarte. De aceea o găsim cu precădere pe floril trecute. Se manifesta prin acoperirea plantei cu un mucegai gri pufos. Pentr a trata trandafirii ai nevoie de: Daconil278, Mancozeb, Captan.
Făinarea sau albirea frunzelor
Cum recunoşti făinarea? Simplu: frunzele tinere se ondulează ori se răsucesc, după care se pigmentează cu o coloraţie purpurie. În momentul în care boala evoluează, frunzele sunt acoperite de o pulbere albă. Făinarea afectează cu precădere partea superioară a tufei de trandafir, mai ales frunzele tinere. Se spune că poţi ţine la distanţa aceasta afecţiune udând regulat frunzele (umiditatea nu permite ciupercii să se dezvolte). Totuşi, apa poate să forizeze dezvoltarea altor afecţiuni. Ca să tratezi trandafirii afectaţi de făinare ai nevoie de: Funginex, Captan, Orthenex, Phyton27 sau Daconil2787.
Trandafirul rozetă
E mai greu de depistat. De ce? Pentru că se manifesta prin dezvoltarea fantastică a plantei. Apare aşa-numita „mătură de vrăjitoare”. Lăstarii cresc foarte rapid şi se transformă în smocuri cu frunze deformate, mici şi roşiatice. În mod clar, afectează dezvoltarea plantei. Cei mai predispuși sunt trandafirii plantați toamna trecută și trandafirii care se înmulțesc folosind apa. Fiind în plină dezvoltare, sunt mai fragili și cu imunitate mai scăzută. Nici aceasta afecţiune nu poate fi vindecată. Specialiştii spun că nu poţi face decât să scoţi plantă din pământ şi să o arunci, pentru că acarienii, vinovaţi de apariţia bolii, să nu se mute şi la alte plante.
Nu uita de clasicul bicarbonat de sodiu. Presărat de jur împrejurul plantei, pe sol, poate să țină la distanță unii dăunători, precum melcii. De asemenea, asigură și pH-ul necesar plantei.