Toată lumea crede că în dublul asasinat din Moara de Vânt au fost implicați mai mulți atacatori. GREȘIT! Marocanul Ahmed Sami El Bourkardi este singurul care ar fi comis ambele crime (EXCLUSIV)
Deși mulți consideră că în cazul dublului asasinat din Moara de Vânt ar fi fost mai mulți atacatori, anchetatorii merg pe varianta că studentul marocan Ahmed Sami El Bourkardi ar fi acționat de unul singur. Chiar dacă nu se cunosc încă motivele crimelor, oamenii legii nu exclud posibilitatea ca suspectul să fi fost sub influența unor substanțe. Reprezentanții Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași urmează să stabilească ce fel de combustibil a folosit agresorul pentru a incendia vila din Moara de Vânt
Cei mai mulți dintre ieșeni consideră că cele două victime care au fost înjunghiate, în total, de 50 de ori nu au putut fi atacate de una și aceeași persoană. Totuși, potrivit unor surse, anchetatorii merg pe varianta unui singur agresor, în persoana studentului marocan Ahmed Sami El Bourkardi! De altfel, oamenii legii au formulat o propunere de arestare preventivă în lipsă doar pe numele acestuia. Amintim că, inițial, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea, dispunând arestarea acestuia pentru 30 de zile. Pe de altă parte, ieri, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au amânat luarea vreunei decizii în cazul contestației formulate de Ahmed Sami El Bourkardi.
„Instanța a hotărât amânarea cauzei pentru data de 22 decembrie 2021, pentru ca inculpatul să poată fi prezent în sala de judecată”, a declarat ieri judecătorul Diana Micu-Cheptene, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Iași.
De altfel, autoritățile de la nivel central au anunțat că suspectul va fi adus din Italia în România, sub escortă, pe data de 21 decembrie 2021.
Reprezentanții LIEC Iași vor stabili ce fel de combustibil a folosit suspectul pentru a incendia vila
Anchetatorii ieșeni au precizat că, în cazul lui Ahmed Sami El Bourkardi, continuă cercetările. Astfel, reprezentanții Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice (LIEC) Iași urmează să stabilească ce fel de combustibil a folosit suspectul pentru a incendia vila din Moara de Vânt. Surse judiciare au afirmat că acesta ar fi turnat combustibil în mai multe locuri din vilă, pentru a reuși să o incendieze, tocmai pentru a ascunde crimele.
Numai că incendiul nu a cuprins întreaga casă din Moara de Vânt, stingându-se după câteva minute. Aceleași surse au mai afirmat că oamenii legii nu exclud ca autorul dublei crime să se fi aflat sub influența unor substanțe în momentul în care a săvârșit faptele. Pe de altă parte, Ahmed Sami El Bourkardi i-a transmis avocatei sale, după ce a fost reținut în Roma (Italia), că nu a comis nicio crimă, că a fost în vila din Moara de Vânt, că s-a întors acolo după ce și-ar fi uitat un hanorac, că îl cunoaște pe studentul marocan găsit decedat, Youssef Ajniyah (25 de ani), că o știa din vedere pe prietena lui, Ioana Vanesa Burlacu (23 de ani), dar că nu i-ar fi ucis el. Mai mult, acesta ar fi susținut că a plecat în Italia într-o excursie cu prietena lui, excursie ce era programată de cel puțin 3 săptămâni, nicidecum pentru a se ascunde de autoritățile din România.
Studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkardi, săltat dintr-o suburbie a Romei
Amintim că, în urmă cu câteva zile, anchetatorii l-au ridicat pe studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkardi dintr-un hotel plasat în suburbia Romei, denumită Fonte Nuova. Acesta a fost săltat după mandatul de arestare preventivă în lipsă emis de judecătorii din cadrul Tribunalului Iași. Totul, după ce oamenii legii au fost anunțați de rudele victimei, Youssef Ajniyah, despre faptul că studentul nu a ajuns acasă, în Bruxelles. Polițiștii ieșeni au demarat cercetările și au făcut o descoperire macabră în dimineața zilei de 11 decembrie 2021. În vila închiriată din zona Moara de Vânt, anchetatorii au găsit cadavrele celor doi iubiți, Youssef Ajniyah și Ioana Vanesa Burlacu. Ea fusese înjunghiată de 33 de ori, iar el – de 17 ori. În plus, atacatorul ar fi încercat să incendieze mai multe zone din vila respectivă. Ulterior, oamenii legii au ajuns la concluzia că suspectul este studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkardi. Totuși, multă lume a crezut că ar fi fost mai mulți atacatori, având în vedere numărul leziunilor provocate prin înjunghiere. Chiar și tatăl tinerei, Costel Burlacu, le-a declarat reporterilor din cadrul cotidianului BZI că este de părere că ar fi fost mai mulți agresori.