Tipuri de personalitate: În ce categorie te încadrezi

de: BZI.ro
12:55, 17 ian. 2022

Tipurile de personalitate reprezintă un subiect des abordat de către diferiți mari psihologi. Adevărul este că personalitatea, așa cum o cunoaștem noi, este de fapt formată din două lucruri diferite, și anume, temperamentul și caracterul.

Astfel, aflăm că temperamentul este de fapt, cel cu care ne naștem și pe care îl moștenim de la generațiile anterioare. Pe acesta nu îl putem schimba, însă se modelează singur pe trăsăturile de caracter pe care le dezvoltăm în timp ce creștem. De-a lungul vieții, experiențele pe care le adunăm ajută la formarea caracterului.

Există patru tipuri principale ale temperamentului (cel cu care ne naștem)

Tipuri de temperament: Cele patru tipuri principale

Există patru tipuri principale ale temperamentului (cel cu care ne naștem). Acestea fac parte din cel mai vechi sistem al tipurilor personalității din lume. Originile acestuia se află tocmai în medicina greco-arabică. Era folosită pentru a vindeca anumite boli, aceștia crezând ferm că afecta înfățișarea și sănătatea persoanelor într-un anumit fel. Fiecare tip de temperament era asociat cu câte o parte importantă din corp. Tipul sangvinic reprezenta sângele, cel flegmatic, evident flegma. Colericul era considerat bila galbenă, iar melancolicul era bila neagră, desigur.

Înainte se considera că sistemul celor patru tipuri de temperament afecta înfățișarea și sănătatea persoanelor într-un anumit fel

Sangvinicul este caracterizat prin energie, voie bună, cineva care gândește „out of the box”, adică care nu se limitează în gândire și are o minte deschisă către nou. Sunt persoane foarte optimiste, însă și impulsive. Le place munca în echipă, caută mereu să ajute. Aceștia sunt foarte expresivi și au o gamă foarte largă de emoții. Dacă nu v-ați dat deja seama, ei sunt foarte prietenoși și reușesc să-și construiască relații foarte ușor.

Flegmaticul are inteligența emoțională mult mai dezvoltată. Din acest motiv, pot părea introvertiți, pe lângă cei de tip sangvinic. Sunt foarte cunoscuți pentru faptul că sunt extrem de empatici. Pot citi atmosfera din cameră imediat și înțeleg expresiile și limbajul corpului ca nimeni altcineva. Vor simți mereu nevoia să ajute, să aibă grija de anumite persoane. Nu se dau înapoi din a-și arăta și exprima sentimentele. Aceștia sunt oameni calmi cu care simți că îți este ușor să discuți. În schimb, sunt cam rezervați în legătură cu propria lor viață și nu dau dovadă de prea multă ambiție.

Ca și flegmaticii, cei care fac parte din tipul melancolic sunt, de obicei, calmi și răbdători. A fi melancolic este deseori asociat cu depresia sau tristețea profundă. Aceștia sunt, de fapt, oameni foarte precauți și perfecționiști (oferă multă atenție detaliilor). Melancolicii nu sunt lideri înnăscuți, ci sunt adepți destul de buni. Au nevoie de cineva care să le arate calea, iar aceștia vor decide dacă este bine sau nu pentru ei. Sunt introvertiți, iar anxietatea le poate pune bețe în roate dacă nu urmează un plan prestabilit.

Spre deosebire de cei menționați până acum, colericii nu sunt oameni atât de calzi și primitori. Aceștia sunt conduși de către un singur gând: îndeplinirea proriului scop. Ei sunt foarte încrezători în sine, inteligenți și foarte independenți. Sunt foarte activi și practici. Indiferent de obstacolul care le apare în cale, colericii nu vor renunța până nu își ating scopul. Astfel, putem înțelege că sunt și firi creative. În relații, însă, sunt văzuți drept posesivi, dominanți.

Noi reprezentăm o combinație între două tipuri principale, însă fiecare dintre noi îmbină într0un mod unic cele patru tipuri.

Carl Jung vorbește despre două tipuri de personalitate, și anume: extrovertit și introvertit.

Tipuri de personalitate: Teoria lui Carl Jung

Carl Jung, medic și psiholog elvețian, a studiat tipurile de personalitate din perspectiva psihanalizei. Psihologul a venit cu două tipuri de personalitate, și anume: extrovertit și introvertit.
Ca trăsături de bază, extrovertiții preferă mereu să se afle printre oameni de la care își pot procura energia și voia bună. Aceștia nu sunt visători, ci mai degrabă se bazează pe acțiunile concrete.

Introvertiții reprezintă chiar inversul extrovertiților. Aceștia preferă să se afunde în propria lor lume pentru că au nevoie de timp petrecut numai singuri pentru a-și aduna energia. Ei sunt idealiști, contrar extrovertiților.

Tipurile de personalitate ne pot arăta diversitatea și unicitatea oamenilor din jurul nostru, și chiar pot lămuri anumite tipare apărute în comportamentele celor dragi.

Tipurile de personalitate ne pot arăta diversitatea și unicitatea oamenilor din jurul nostru