Tinerii fermieri din Iași pot consulta ghidul solicitantului

de: evelina.chitoroaga
04:00, 06 mart. 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1- „Sprijin pentru instalarea tânărului fermier” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională. Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 14 martie 2020. Toți fermierii din județ interesați de fondurile disponibile în cadrul acestei submăsuri pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

50.000 de euro pentru planul de afaceri

Sprijinul public acordat prin intermediul submăsurii 6.1 este 100 la sută nerambursabil și este în valoare de maximum 50.000 de euro. De asemenea, sprijinul se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului se va acorda în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru exploatațiile pomicole. Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri, care se instalează ca unici șefi ai exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulți acționari, unde un tânăr fermier se instalează. Suma disponibilă fermierilor este de 40 de milioane de euro din care jumătate sunt destinați tinerilor care se reîntorc în țară și devin fermieri.