Tinerii din Iași care s-au întors din străinătate vor să investească în ferme zootehnice și sere cu legume. Banii intră în conturi până la sfârșitul anului 2021

de: evelina.chitoroaga
02:00, 05 iul. 2021

Tinerii din Iași care au muncit în străinătate și s-au întors în țară au depus cereri de finanțare pentru investiții în ferme zootehnice și sere cu legume. AFIR analizează dosarele depuse de ieșeni, iar dacă acestea vor fi eligibile, banii vor intra în conturi până la finalul anului

Ieșenii care au până în 40 de ani, au muncit în străinătate și s-au întors în comunele natale, vor să devină antreprenori și investesc fonduri europene în ferme zootehnice și sere cu legume. În sesiunea de depunere a cererilor de finanțare, deschisă în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri – , în perioada ianuarie-iulie 2021, au fost depuse 16 cereri de finanțare din Iași. Doar jumătate din bugetul total alocat, în valoare de 20 de milioane de euro, în cadrul acestei sesiuni, ar putea fi cheltuit, întrucât tinerii fermieri au depus 227 de solicitări în valoare de 9,2 milioane de euro.

Dosarele de finanțare sunt verificate de specialiștii din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar dacă cele depuse de tinerii din Iași vor fi eligibile, adică vor îndeplini toate condițiile pentru a primi banii europeni, sumele vor fi virate în conturile beneficiarilor până la finalul anului 2021. Ieșenii au solicitat fonduri europene nerambursabile în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare proiect depus.

Tinerii fermieri din Iași care vor să obțină banii europeni trebuie să îndeplinească mai multe condiții de eligibilitate

Programul de finanțare nu a prezentat interes pentru ieșeni, astfel că primele cereri au fost depuse după două luni de la lansarea sesiunii de depunere a proiectelor. Unul din motivele invocate de fermierii din Iași a fost faptul că nu reușeau să îndeplinească toate condițiile necesare obținerii finanțării. Tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimele 60 de luni un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE, pot obține banii de la Uniunea Europeană. Primele proiecte au fost depuse pentru înființarea unor afaceri cu animale.

În perioada 2014-2020 au fost depuse peste 300 de cereri de finanțare în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri

Ghidul solicitantului a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare privind studiile și locul de muncă. Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri – este una dintre cele mai accesate submăsuri, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Astfel, din cele 327 de proiecte depuse în cadrul acestei submăsuri, 80 la sută au fost aprobate la finanțare și sunt în diverse stadii de implementare a proiectelor. În ultima sesiune de finanțare deschisă în vara anului 2020, ieșenii au depus 11 proiecte, toate eligibile la finanțare. În acest an, AFIR a plătit beneficiarilor din Iași fonduri europene de aproximativ 4 milioane de euro.