Timișoara o să rămână fără apă caldă şi fără căldură! Iată ce se întâmplă

de: cristian.george
13:19, 26 oct. 2021

Compania E.On opreşte, marţi, la ora 12,00, furnizarea de gaze către Colterm, a anunţat directorul interimar al Colterm, Cristian Mitu, în cadrul colegiului prefectural, în timp ce Tribunalul Timiş a deschis procedura de intrare în insolvenţă a societăţii de termoficare locală. Gazul ar fi trebuit să fie sistat ieri, însă EON a acordat o păsuire. Viceprimarul USR Ruben Lațcău liniștea populația spunând că va dura câteva zile până caloriferele se vor răci.

El a afirmat că în momentul de faţă în curtea Colterm sunt 6.400 de tone de cărbune, care ar acoperi necesarul pentru cel mult şase zile, dacă vor avea gazul cu care să îl ardă, scrie Agerpres.

„Suntem în perioada n care achiziţionăm cărbune. Sunt 6.400 de tone intrate în CET, pe lignit. Aducem o dată la două zile, de la Oradea, următoarea la încărcătura va fi de 1.350 – 1.400 de tone. Avem contracte încheiate cu Movistar. La cărbunele din zona Motru nu au început livrările. Mai avem un contract cu AMV Style, dar încă nu au început livrările. Cu CO Oltenia încă sunt discuţii, pentru că aici este vorba şi de o datorie. Săptămâna aceasta vom avea o întâlnire cu ei. E.On Furnizare şi-a declinat contractul cu noi şi trebuia să înceteze ieri, dar s-a prelungit până azi, momentan nu e oprit. Se continua negocieri cu firmele de ultimă instanţă, desemnate de ANR. Sperăm că aceste negocieri să se finalizeze azi şi să avem o întrerupere de scurtă durată ori să nu fie întreruptă deloc. Legat de energia electrică, e contract cu Enel, e un contract lunar, suntem cu plăţile în derulare, nu ar trebui să fie probleme”, a spus Cristian Mitu.

Subprefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, l-a atenţionat pe interimarul de la Colterm că, potrivit unei informări a Delgaz Grid, întreruperea furnizării de gaz către compania de termoficare e programată marţi la ora 12,00. În prezent, peste 50.000 de abonaţi ai Colterm, între care spitalele şi toate şcolile din municipiu, rămân cu caloriferele reci. În altă ordine de idei, Tribunalul Timiş a deschis, marţi, procedura de insolvenţă a Colterm, faţă de care apar, pe portalul instanţei, cinci creditori.