Timişoara a intrat în carantină din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19

de: George Cristian
18:12, 06 mart. 2021

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Timiș a hotărât carantinarea localităţii Timişoara ca urmare a numărului mare de infectări cu COVID-19. Decizia vine după ce în prealabil a existat un conflict între primarul Dominic Fritz şi şeful Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Comitetul a hotărât ca Timișoara și localitățile limitrofe Moșnița Nouă, Giroc, Dumbrăvița și Ghiroda să intre în carantină începând cu data de 8 martie 2021 ora 0.00.

Timişoara şi mai multe localităţi au intrat în carantină

Decizia luată de autorităţile locale au stârnit, în spaţiul public mai multe reacţii. De exemplu, Alin Nica, președintele CJ Timişoara a reacţionat la decizia luată de autorităţi spunând că nu este de acord cu aceasta. Acesta nu este de acord cu carantinarea în orice circumstanţe şi că, deciziile de acest fel nu au avut efect până acum

„Nu sunt de acord cu carantinarea în orice circumstanțe și oricum sau doar de formă, pentru că am văzut că o carantinare chiar și de cinci ori, cum a fost în cazul Dumbrăviței, n-a avut absolut niciun efect. Cred că această măsură de carantinare ar trebui dublată de o creștere a numărului de vaccinări și cred că ar putea fi o soluție de durată pentru scăderea acestui indice”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Carantinarea Timisoarei s-a lăsat cu contre intre Alin Nica și Dominic Fritz, primarul Timisoarei

Decizia de carantinare a Timisoarei s-a lăsat cu contre intre Alin Nica, membru PNL și şeful Consiliului Judeţean Timiş şi primarul Timisoarei, Dominic Fritz. Aceştia s-au acuzat reciproc de mai multe interese.

Dominic Fritz a afirmat faptul că președintele CJ Timiș nu are dreptate şi că lansează acuzaţii total eronate atunci când spune că el ar forța o asemenea carantinare.

Pe de altă parte, replica lui Alin Nica nu a încetat să vină. Acesta a spus că o decizie de acest fel nu are niciun efect şi că ar trebui regândirea stategiei COVID-19, mai ales că a trecut 1 an de la pandemie şi că nu se poate proceda ca la început.

Nu este primul conflict în care sunt implicaţi lideri de la PNL și USR. Incă de la începutul alianţei politice, în spaţiul public au apărut mai multe conflicte. De exemplu, un conflict între PNL şi USR s-a iscat în momentul în care ministrul Sănătăţii USR, Vlad Voiculescu, a menţionat că ar fi indicat că persoanele intre 3-5 ani să poartă mască de protecţie. Această luare de poziţie a stârnit indignare în rândul membrilor PNL.