Theo Rose a avut o surpriză după cununia civilă. Care este numele artistei, după nunta cu Anghel Damian
Theo Rose (27 ani) s-a căsătorit în urmă cu câteva săptămâni cu Anghel Damian, cu care are și un fiu, Sasha. Artista a dezvăluit că a ales să ia numele de familie al soțului ei, însă când a ajuns la Starea Civilă a avut parte de o mare surpriză: numele de familie al soțului ei nu este Damian, astfel că nici ea nu avea să se numească așa.
Theo Rose, surpriză de proporții în ziua nunții cu Anghel Damian
Theo Rose, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România la momentul actual, a reușit să cucerească publicul prin muzica ei, dar și prin felul ei jovial. Aceasta obișnuiește să vorbească sincer și deschis cu fanii ei și la fel a făcut și acum, când a fost invitată în podcastul lui Speak, „La Fileu”. În timpul podcastului, cântăreața a făcut o dezvăluire uluitoare cu privire la numele ei de familie.
În urmă cu câteva săptămâni, Theo Rose s-a căsătorit în secret cu Anghel Damian și se aștepta să renunțe la numele Diaconu pentru numele soțului ei, Damian. Doar că, înainte de a spune „Da”, ea a aflat că nu acesta este numele de familie al iubitului ei.
Întrebată de Speak dacă acum o cheamă Damian, artista a răspuns: „Dumitru, măi frate”.
„Nu ai luat numele lui Anghel?”, a continuat curios Speak.
„Ba da. Tocmai. Pe mine mă chema Diaconu Theodora Maria. Ulterior m-am căsătorit și am luat numele de Dumitru. Care, inițial, la unul dintre străbunicii lui Anghel s-a greșit atunci când i s-au înfăptuit documentele și l-au trecut în loc de Damian nume de familie, l-au trecut Dumitru și Damian s-a trecut ca prenume. Și după aia, pe linie masculină în familie, toți au ca prenume Damian. Adică îi cheamă Dumitru Damian cutare cutare. Și eu când a fost zic, „Nu o să mă cheme Damian?”, „Nu, că la mine e trecut ca prenume, o să te cheme Dumitru””, a povestit Theo Rose.
Artista a mărturisit că a aflat acest lucru chiar în ziua în care s-a căsătorit cu Anghel Damian.
Dezvăluiri despre Sasha, fiul artistei și al lui Anghel Damian
Theo Rose și Anghel Damian au ales să nu îi expună chipul fiului lor, Sasha Ioan, în mediul online. La un moment dat, artista a explicat că preferă să facă acest lucru pentru a-l proteja.
Acum, Speak a oferit câteva detalii despre micuț, despre care spune că este și foarte cuminte.
„Într-un fel îmi pare rău că nu puteți să-i vedeți fața lui Sasha, dar este ceva extraordinar. Este superb. Are mutră de reclamă, e foarte expresiv, înțelegi tot de cum se uită la tine. Și e foarte cuminte”, a afirmat artistul.