Prima pagină » Local » Terapie prin distrugere la Iași. În „camera furiei”, oamenii se pot elibera de stres – FOTO

Terapie prin distrugere la Iași. În „camera furiei”, oamenii se pot elibera de stres – FOTO

09 feb. 2023, 02:00, 1 ,
Cosmina Puiu în Local

În Iași a apărut un nou concept de consiliere pentru cei care simt nevoia să se elibereze într-un mod agresiv. Toate persoanele care doresc să ia parte la ședințe de terapie prin distrugere vor intra în „camera furiei” și își vor lăsa toate problemele acolo

Matei Pahopol Zamfirescu are 25 de ani și este terapeutul care a implementat un concept de consiliere. În urmă cu câțiva ani și-a descoperit pasiunea pentru lucrul cu oamenii în astfel de condiții și a dat frâu liber imaginației până a reușit să creeze „camera furiei”.

Toți cei care pășesc pragul cabinetului de consiliere al terapeutului Matei Pahopol Zamfirescu sunt înștiințați de regulile pentru o bună funcționare și primesc un echipament special de protecție.

Terapie prin distrugere la Iași: „Clienții își pot aduce lucruri de care vor să scape”

The Break In este un cabinet de consiliere de grup, care funcționează într-un mod diferit. Terapeutul mărturisește că a descoperit eficiența unei astfel de terapii după ce a trecut prin niște situații dificile în familie.

„Boala tatălui meu a declanșat în mine o revoltă. M-am simțit neputincios în a rezolva ceva ce nu ține de mine, fapt care m-a făcut să-mi doresc să lovesc diferite obiecte. Pentru că eu sunt o persoană calmă și liniștită din fire, am început să caut o soluție. Atunci am descoperit eficiența unei astfel de ședințe de consiliere. Ulterior, m-am gândit că sunt multe persoane în aceeași situație și am reușit să aduc acest concept de terapie alternativă și de gestionare a emoțiilor prin eliberare la Iași”, povestește Matei Pahopol Zamfirescu.

Chiar dacă la început pare a fi straniu și îți poate induce o stare de frică, pe parcurs realizezi că începi să te detașezi de toate problemele, distrugându-le.

„Îmi amintesc de mine, când am luat parte la o astfel de terapie. La început m-am speriat, fiind vorba de frica de nou, dar, după ce am terminat ședința, m-am simțit alt om. A fost o șansă să mă eliberez și, totodată, să mă distrez. Iar lucrul acesta vreau să-l ofer tuturor locuitorilor comunității noastre. Activitatea pe care o desfășurăm are un scop recreativ și amuzant în același timp”, mai spune terapeutul.

Care sunt beneficiile terapiei prin distrugere

Furia se poate descărca în mai multe modalități, iar acest mod este inovator. Beneficiul primordial este relaxarea, la care putem adăuga și descătușarea, respectiv eliberarea emoțiilor.

„The Break In își propune să aibă o comunitate mai calmă, iar din acest motiv ne dorim să eliberăm tinerii de gânduri negative și să le eliberăm mintea. Persoanele care ne calcă pragul își vor găsi echilibrul interior alături de noi. Ne dorim să vedem oameni mai fericiți și fără frici, care au curajul să țină capul sus în fața problemelor personale sau a traumelor suferite”, destăinuie acesta.

Echipa de terapeuți și psihoterapeuți din cadrul cabinetului The Break In oferă libertate clienților săi de a alege modul prin care să scape de furiile interioare. Aceștia își pot aduce lucruri proprii pe care să le distrugă în camera special amenajată de ei sau pot alege lucruri pe care ei le pun la dispoziție.

„Lăsăm frâu liber imaginației fiecărui client și invităm clienții noștri să vină cu obiecte personale de care doresc să scape. Ședința durează aproximativ 15-20 de minute, pentru că acesta este timpul recomandat de experții din acest domeniu. Este un timp potrivit pentru a te elibera de furii, frici și gânduri negative”, afirmă Matei Pahopol Zamfirescu în legătură cu ședințele de terapie prin distrugere.

Comentarii
  • Orice psiholog începător știe că o astfel de „eliberare” prin furie, pare că rezolva problema pe moment, dar, de fapt, furia va spori. Tehnicile de meditație, învățarea stăpânirii de sine, postul sunt metodele bune de a scăpa de furii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024