Te confrunți cu senzație de greață dimineața? Iată care sunt cele mai neașteptate motive care pot provoca acest simptom

de: Bianca Rebegea
09:21, 20 mai 2022

De regulă, senzația de greață care apare dimineața este semn de sarcină. Însă, sunt și cazuri în care de vină sunt problemele cu fierea, dezechilibrele hormonale și chiar o banală răceală.

Senzația de greață este adesea întâlnită la copii, dar și la adulți, și reprezintă un simptom asociat unui număr mare de afecțiuni digestive, neurologice, oftalmologice sau poate fi cauzat de unele condiții fiziologice, cum este sarcina (vinovate sunt fluctuațiile hormonale specifice acestei perioade). Mai mult, greața poate să apară și după consumul de alcool, pe fondul suprasolicitării psihice sau fără nicio cauză aparentă.

De cele mai multe ori, greața este însoțită și de vasoconstricție cu paloare tegumentară, transpirație excesivă, scăderea tensiunii arteriale și amețeală.

Senzația de greață este adesea întâlnită la copii, dar și la adulți, și reprezintă un simptom asociat unui număr mare de afecțiuni digestive, neurologice, oftalmologice sau poate fi cauzat de unele condiții fiziologice, cum este sarcina.

Din ce cauze apare greața dimineața?

De vină pentru stările de greață de dimineață pot fi: problemele cu bila, dezechilibre hormonale, depresia, apneea în somn, pietrele la rinichi, nedigerarea completă a alimentelor, răceala sau gripa.

Problemele cu bila

Pentru a dizolva alimentele, colecistul se contractă și secretă bila în intestine, în timpul fiecărei mese. Dacă alimentele sunt pline de grăsimi, vezica biliară este forțată să lucreze suplimentar. De aceea, pentru a facilita digestia, elimină în tubul digestiv o cantitate mai mare de lichid.

Există și cazuri în care bila se blochează, iar digestia devine greoaie, ceea ce duce la fenomenul de „bilă leneșă”. Acesta se manifestă adesea prin greață, senzație care poate fi calmată cu ajutorul unor medicamente, pe care le puteți găsi în farmacii. Recomandat este să încercați și ceaiurile pentru greață.

Dezechilibre hormonale

Atunci când organismul se află în imposibilitatea de a elibera hormoni, precum adrenalina sau serotonina, provoacă senzația de greață. Adrenalina este un hormon produs de glandele suprarenale sau fabricat pe cale sintetică, folosit ca medicament, grație proprietăților vasoconstrictoare și stimulatoare ale mușchiului cardiac. În ceea ce privește serotonina, aceasta este o substanţă prezentă în celulele tractului gastro-intestinal, în creier, în plachetele sangvine ale unor mamifere, cu rol important în contracţia musculaturii netede, în dilatarea capilarelor și în creşterea permeabilităţii vaselor mici.

Depresia

Deși pare greu de crezut, persoanele care se confruntă cu stres, depresie sau anxietate, pot experimenta palpitații, transpirație și stări de greață.

Apneea în somn

Apneea în somn este o afecțiune, care cauzează oprirea respirației pe parcursul nopții. Din această cauză, cei afectați nu se pot odihni bine, fapt ce duce la stări de greață dimineața.

Nedigerarea completă a alimentelor

Dacă vi se face greață și apar și vărsăturile, imediat ce ați consumat alimente, înseamnă că vă confruntați cu ulcer. Dacă astfel de stări apar după mai multe ore de la masă, se prea poate să suferiți de toxiinfecție alimentară. Însă, dacă ați contactat Salmonella, simptomele apar mult mai târziu, din cauza perioadei de incubație.

Pietre la rinichi

Colicile renale apar, de obicei, când întâlnesc un obstacol, cum este un calcul sau o piatră, în momentul evacuării urinei. Când calculii traversează uretrele, apar durerea și senzația de greață, care se ameliorează atunci când pietrele ajung în vezica urinară și se elimină.

Greață dimineața? Poate fi vorba de răceală sau gripă

Răceala sau gripa pot genera dureri musculare, migrene și, în unele cazuri, greață. Acestea pot fi și efecte secundare ale medicamentelor administrate în perioada de boală.

Răceala sau gripa pot genera dureri musculare, migrene și, în unele cazuri, greață.