Tânără de 21 de ani, rănită grav după un accident cu ATV-ul, în Alba. A fost chemat un elicopter SMURD

de: BZI.ro
19:20, 12 feb. 2023

Tânără din Bihor a fost rănită grav după ce a făcut accident cu ATV-ul în zona pârtiei de schi Vârtop-Arieșeni, județul Alba.

Ea a fost transportată cu elicopterul SMURD la către UPU Oradea.

Tânără de 21 de ani, rănită grav după un accident cu ATV-ul

Salvamont Alba a intervenit duminică după-amiază, 12 februarie, la un accident de ATV în zona pârtiei de schi Vârtop-Arieșeni, unde salvatorii montani au fost chemați pentru acordarea primului ajutor unei tinere de 21 ani, din județul Bihor, care a suferit un politraumatism cu plagă frontală, traumatism de coloană vertebrală și de bazin precum și multiple escoriații.

În urma apelului la 112 a fost solicitat și un elicopter SMURD de la Baza Aeromedicală Arad pentru transportul victimei către UPU-SMURD Oradea.

„Salvamont Alba dorește să supună din nou atenției problema portului căștii de protecție, atât pe pârtiile de schi, cât și pe vehiculele de tipul snowmobil sau ATV, întrucât se constată o creștere a incidenței accidentelor cu urmări majore asupra integritati utilizatorilor”, arată salvamontișii din Alba.

La acest sfârșit de săptămână, Salvamont Alba a avut deja 11 intervenții.