Tanara care si-a pus silicoane a murit – FOTO, VIDEO
@ O femeie de 26 de ani a ajuns in coma la spital, dupa o interventie de corectie la nivelul sanilor @ Pacienta, mama a sase copii, a facut un implant mamar in urma cu doi an @ Rudele iesencei nu arunca cu noroi in medicul chirurg, care a stat in permanenta la capataiul acesteia @ Pana la momentul de fata nu se cunosc cauzele care au declansat convulsiile
UPDATE 13.30: Citeste si: „Fratele interlopului Cosmos Tanase este devastat! Sotia sa din Iasi a murit dupa implanturi repetate de silicon„
UPDATE: Femeia a murit in cursul noptii, spre dimineata in urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil. Ieseanca a murit in Spitalul de Neurochirurgie Iasi, unde a fost internata. Aceasta s-a zbatut intre viata si moarte intreaga noapte, iar medicii au depus eforturi uriase pentru a o mentine in viata. Din nefericire, femeia care a fost supusa unei operatii de corectie a implantului mamar, a decedat. Colegiul Medicilor s-a autosesizat in acest caz si a demarat o ancheta. Rudele femeii au declarat ca vor depune si ele o plangere.
Din dorinta de a avea o pereche de sani perfecti, o ieseanca a ajuns in coma la urgente. Femeia, in varsta de 26 de ani, se afla la a treia interventie chirurgicala la nivelul sanilor. Medicii nu isi explica, nici la momentul de fata, din ce cauza au intervenit complicatii atat de severe. Tanara a fost supusa unei interventii chirurgicale de corectie, in urma implantului mamar. Joi, operatia s-a desfasurat in conditii normale, conform procedurilor, in clinica privata Omini Clinic, pacienta avand o evolutie normala pe durata intregii nopti. Vineri dimineata, starea femeii s-a inrautatit. Medicii de la unitatea privata au decis ca ieseanca sa fie transportata de urgenta la Spitalul Sf. Spiridon. Aceasta a fost adusa la urgente in stop respirator, fiind in coma profunda. In cateva minute, sala de asteptare a Unitatii de Primire Urgente a fost asaltata de rudele pacientei, care asteptau o veste de la medici. De la clinica privata, femeia a fost supravegheata indeaproape de medicul chirurg Lucian Popa, cel care a realizat interventia mamara. Tanara care si-a dorit sa se bucure de sani voluptosi are acasa sase copii, ultima sarcina fiind in urma cu doi ani, cand a fost realizat implantul mamar. „Pacienta a fost supusa unei interventii de corectie a sanilor, fiind a treia interventie chirurgicala pe care am realizat-o acestei persoane. Operatia a decurs normal, iar pe parcursul noptii nu a survenit nicio complicatie care sa puna un semn de intrebare, fiind sub supraveghere continua. Spre dimineata au inceput convulsiile iar pacienta se prezenta tot mai rau. Am luat hotararea sa o transferam la Sf. Spiridion, deoarece in unitatea noastra nu aveam aparatura necesara pentru a stabili etiologia complicatiilor aparute. Nu imi pot explica nici in momentul de fata ce s-a intamplat si ce a provocat starea critica a femeii. Implantul mamar l-am efectuat in urma cu aproximativ doi ani. La putin timp a aparut si o sarcina, fapt care nu era indicat la momentul respectiv. Dupa sarcina au aparut modificari la nivelul sanilor, pe care le-am corectat in aceasta ultima operatie. La momentul de fata, pacienta este in coma profunda, dar in stare stabila”, a precizat dr. Lucian Popa.
Familia nu acuza medicul chirurg
Medicul a stat tot timpul langa pacienta, fiind vizibil afectat de starea critica in care se afla tanara. Chiar daca in fata spitalului s-au adunat zeci de rude, medicul chirurg nu a fost acuzat nicio clipa de starea in care se afla tanara. „Nu acuzam pe nimeni, vrem ca doctorul sa stea la capataiul fetei si sa o puna pe picioare. Fratele meu este la munca in strainatate si daca afla, vestea asta il poate baga si pe el in spital. Noi avem incredere in medici si asteptam un raspuns”, a spus o cumnata a pacientei. De-a lungul experientei medicale, doctorul Lucian Popa, fostul manager al Spitalului de Urgenta Sf. Ioan Iasi, nu a mai avut astfel de probleme. Medicii de la Sf. Spiridon incearca sa gaseasca o explicatie pentru starea grava a iesencei, in timp ce se lupta pentru viata acesteia. „Ambulanta a adus pacienta de la o unitate sanitara privata, in coma profunda dupa un stop-respirator. Facem eforturi sa definitivam cauzele acestei stari critice si sa sustinem functiile vitale. Pacienta va ramane internata la terapie intensiva, iar prognosticul ramane rezervat. Echipa medicala de la unitatea privata ne-a pus la dispozitie documente medicale. Situatia pacientei, coma si obstructia cailor aeriene, nu poate fi relationata la interventia chirurgicala. Cauzele generale ale unui stop cardio-respirator pot fi neurologice, cardiace sau respiratorii”, a precizat conf. dr. Diana Cimpoesu, director medical al Spitalului Sf. Spiridon Iasi. In cursul serii, pacienta a fost mutata la Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva a Spitalului Prof. Dr. Nicolae Oblu, unde a fost in viata cu ajutorul aparatelor, iar in cursul noptii pacienta a decedat.