Tânăra care seamănă izbitor cu Denisa Răducu. Unii au spus că este sosia regretatei cântărețe
Pe Internet a apărut o tânără care seamănă izbitor de bine cu regretată cântăreață Denisa Răducu. Inițial fanii artistei au crezut că este vorba chiar despre Denisa, într-un videoclip mai vechi care acum a fost scos la lumină și postat pe Tik Tok. Realitatea însă este că Mariana seamănă incredibil de bine cu regretata cântăreață.
Tânăra care seamănă cu Denisa Răducu. Fanii au fost confuzi
Mariana este o tânără care face filmulețe pe Tik Tok și care este considerată sosia Denisei Răducu. Fata a fost asaltată de comentariile internauților care i-au spus că seamănă foarte bine cu regretata artistă și au încurajat-o să meargă acasă la mama acesteia, pentru că apariția ei ar fi o alinare pentru ea.
„Dacă te-ar vedea mama Denisei sigur ar fi cea mai fericită mamă din lume” / „Tu nu cumva ești copila Denisei?” / „Doamne, am crezut că e Denisa” / „Dacă te-ar vedea mama ei…”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților, au fost câteva dintre reacțiile internauților.
Nu se știe dacă tânăra va face acest gest, să o viziteze pe mama regretatei cântărețe, dar cert este că asemănarea dintre ea și Denisa Răducu este izbitoare, fapt constatat de toți cei care o urmăresc pe Mariana pe Tik Tok.
Denisa Răducu s-a stins din viață la 27 de ani
La doar 27 de ani Denisa Răducu s-a stins din viață, măcinată de o boală nemiloasă. A luptat cu ea până în ultimul moment, când corpul său a cedat. A fost una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de manele și muzică de petrecere din țara noastră, descrisă de către cei care au cunoscut-o ca fiind modestă, sinceră și cu sufletul curat.
În ciuda faptului că era persoană publică, Denisa Răducu a ținut problemele personale departe de presă și nu a vrut să facă un subiect din ceea ce trăiește. Familia ei a sperat până în ultimul moment că starea Denisei se va îmbunătăți. Au mers cu ea la cei mai buni medici, însă nu s-a mai putut face nimic.
Apartamentul Denisei din București a rămas intact, exact așa cum era când aceasta trăia, cu toate lucrurile ei acolo. Este modul prin care familia ei o simte aproape, păstrându-i totul de pe vremea când Denisa trăia.