Tânăr din Timişoara, înjunghiat mortal. Criminalul umblă liber pe stradă

de: Elena Nicoleta BUJOR
10:29, 23 iul. 2020

A fost emisă o alertă în Timişoara. Oamenii legii sunt în alertă maximă, după ce un criminal umbla liber pe străzi. Acesta a înjunghiat mortal un tânăr. Tragedia s-a produs în zona Gării de Nord. Tânărul a fost găsit de un trecător într-o baltă de sânge.

Tânăr din Timişoara, înjunghiat mortal

Victima a fost găsită joi, 23 iulie 2020, în jurul orei 4 dimineața. Trecătorul a apelat numărul unic de urgenţă 112 unde s-a anunțat că pe unul dintre peroanele Gării de Nord era un bărbat într-o baltă de sânge.

La fața locului s-au deplasat, în primă fază, polițiștii de la Transporturi Feroviare și cei de la Ambulanță, dar bărbatul era deja fără suflare. Au început verificările la fața locului, care au fost îngreunate de faptul că victima nu avea asupra sa niciun act de identitate.

Declaraţia presupușilor martori

Polițiștii și la Investigații Criminale și cei de la Transporturi Feroviare demarează o anchetă pentru a verifica şi a stabili identitatea bărbatului și pentru a descoperi cine e criminalul.

Toată lumea este în alertă. Cei care lucrau la barul din zonă au spus că nu au avut niciun client, nu am auzit de niciun scandal. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a unei altercații și a jafului.

Bărbat înjunghiat de unchiul său! A ajuns de urgenţă la spital

Tânărul în vârstă de 21 de ani a ajuns de urgenţă ăla spital după ce a fost înjunghiat chiar de unchiul său. Conflictul a fost unul spontan şi s-a produs în jurul nopţii trecute, între 9-10 iunie 2020 la ora 03:20. Oamenii legii au fost alertaţi de vecinii care auzeau zgomote. Nu se cunosc cu exactitate motivele de la care a pornit conflictul, dar cel mai probabil, conflictul a pornit pe fondul consumului de alcool.

”În cursul nopţii de 9 înspre 10 iunie 2020, autorităţile au fost alertate de faptul că într-o locaţie din comună Voineşti a izbucnit un conflict spontan între doi bărbaţi. Conform informaţiilor, agresorul era unchiul victimei. Tânărul are 21 de ani şi a fost transportat de un echipaj medical la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Sf. Spiridon din Iaşi. Victima prezintă o plagă tăiată la abdomen inferior, eviscerata. A intrat în sala de chirurgie la ora 5:40. Pacientul este conştient şi stabil din punct de vedere hemodinamic!” a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator SMURD Iași.

Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe tânărul în vârstă de 21 de ani

„În cursul nopţii de 9 spre 10 iunie, în jurul orei 3:30, în timp ce se afla in curtea locuinţei din satul şi comuna Voineşti, judeţul Iaşi, inculpatul în vârstă de 54 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces, i-a aplicat victime, nepotul său, în vârstă de 21 de ani, o lovitură cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiat-tăiată cu eviscerare, respectiv intestin ieşit circa un metru. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la omor asupra unui membru de familie. Urmează ca acesta să fie propus spre arestare preventivă pentru infracţiunea amintită”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.