Sute de sticle cu alcool și țigări, găsite de polițiștii de frontieră în podeaua unui autocar
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrători vamali, au descoperit la controlul de frontieră, ascunse în podeaua unui autocar bunuri accizabile în valoare de peste 6100 de lei.
„În data de 03 iulie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, în calitate de șofer al unui autocar, un ieșean, în vârstă de 44 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua autocarului, cantitatea de 60 de litri cognac (120 de sticle), 40,5 litri vin spumant (54 de sticle), 13,5 litri de vin îmbuteliat (18 de sticle) și 800 țigarete de proveniență duty-free.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 6.110 de lei și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei”, au transmis polițiștii de frontieră.