Suspectul arestat în cadrul anchetei vizând tentativa de asasinare a lui Donald Trump şi-a dezvăluit intenţiile într-o scrisoare

de: Redacția BZI
22:20, 23 sept. 2024

Suspectul arestat în cadrul anchetei vizând tentativa de asasinare a lui Donald Trump în Florida şi-a exprimat în scris, în urmă cu mai multe luni, dorinţa de a-l ucide pe fostul preşedinte al SUA, potrivit unor documente care au fost făcute publice luni de către procuratură, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Într-o cutie lăsată de Ryan Routh, în urmă cu câteva luni, la casa unei cunoştinţe care a deschis-o după incident şi a contactat poliţia pe 18 septembrie, a fost găsită o scrisoare scrisă de mână, adresată „lumii”, în care scria că „aceasta a fost o tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, dar am eşuat”, conform documentelor dezvăluite de procurori.

„Acum depinde de voi să duceţi la bun sfârşit treaba şi voi oferi 150.000 de dolari oricui o va termina”, adaugă suspectul, acuzându-l, după cât se pare, pe Donald Trump pentru că a provocat haos în Orientul Mijlociu prin renunţarea unilaterală la acordul internaţional cu Iranul din 2018 privind programul său nuclear.

Ryan Routh a fost arestat la mai puţin de o oră

Ryan Routh, în vârstă de 58 de ani, pus pe fugă pe 15 septembrie de agenţii Serviciului Secret fără să fi reuşit să îşi îndrepte arma spre candidatul republican, aflat pe terenul său de golf din Florida, a fost arestat la mai puţin de o oră după ce s-a aflat cine este.

O audiere cu privire la continuarea detenţiei sale este programată să aibă loc luni la un tribunal din West Palm Beach.

În prezent, el este acuzat de deţinere ilegală a unei arme din cauza cazierului său penal şi pentru deţinerea unei arme cu numărul de serie şters.

În cutie se mai aflau muniţie, o ţeavă metalică şi patru telefoane, potrivit aceleiaşi surse.

„Sunteţi liberi, la fel ca mine, să îl asasinaţi pe Trump”

Într-o carte pe care scris-o şi a publicat-o în februarie 2023 despre războiul din Ucraina, Ryan Routh scria: „Sunteţi liberi, la fel ca mine, să îl asasinaţi pe Trump pentru această eroare de judecată şi destrămarea acordului” cu Iranul. În aceeaşi carte, el regretă faptul că „nimeni în Statele Unite nu pare să aibă curajul să facă să funcţioneze selecţia naturală sau chiar cea ne-naturală”.

Mai mult, conform analizei făcute de poliţia federală americană (FBI) localizărilor telefoanelor sale, Ryan Routh se afla în West Palm Beach, Florida, din 18 august, iar între această dată şi 15 septembrie dispozitivele sale telefonice au fost semnalate în mai multe rânduri în apropierea terenului de golf al lui Donald Trump şi a reşedinţei sale din Mar-a-Lago.