Subvarianta BA.2 a Omicron este foarte contagioasă, susțin specialiștii
Danemarca are ca tulpină dominantă o subvariantă BA.2 a Omicron, dar specialiștii susțin că în pofida faptului că este mai contagioasă, tulpina este la fel de periculoasă ca Omicronul.
Vă aducem aminte faptul că în Danemarca, în doar două săptămâni, BA.2, subtulpina Omicron a devenit dominantă. Asta în condițiile în care 98% din cazurile mondiale sunt atribuite subvariantei BA.1 a Omicron.
Subvarianta BA.2 a Omicron este foarte contagioasă, susțin specialiștii
Specialiștii s-au arătat ingrijiorați de subvarianta BA.2 a Omicron pentru că este mai contagioasă decât BA.1 Omicron care reprezintă 98% din totalul de infectări la nivel mondial. Totuși, în pofida faptului că este mai virală cu 1.5 decât tulpina ” mamă”, specialiștii au menţionat faptul că nu există un risc mai crescut de internare a pacienților care contractează subvarianța menţionata mai sus.
Ministrul Sănătății din Danemarca a anunțat deja faptul că variantă este ţinută sub observație pentru a vedea evoluția acesteia şi că a devenit dominantă pe teritoriul țării. Asta în condițiile în care și Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a emis o poziționare asemănătoare.
În altă ordine de idei, specialiștii au menţionat faptul că sunt indicii că este mai contagioasă decât varianta Omicron dar că numărul de spitalizări pare să nu fie mai mare decât noua tulpină COVID-19. Aceștia au mai declarat faptul că subvarianta BA.2 este mai contagioasă în special pentru persoanele nevaccinate:
„Există unele indicii că este mai contagioasă, în special pentru cei nevaccinați, dar că poate infecta și persoanele care au fost vaccinate într-o măsură mai mare”, a spus directorul tehnic al SSI, Tyra Grove Krause.
Acelați Krause a menţionat faptul că BA.2 este mai contagioasă, iar acest lucru înseamnă automat că vârful pandemiei se va extinde mai mult în Danemarca:
Acest lucru ar putea însemna că vârful epidemiei din Danemarca se va extinde mai mult în luna februarie decât se prognozase anterior, a spus Krause.
Subvarianta BA.2 are zeci de mutații unice comparativ cu versiunea Omicron
Cercetătorii danezi au explicat faptul că este prea devreme pentru a înţelege ce înseamnă zecile mutații unice pe care le are subvarianta BA.2 în comparație cu BA.1, Omicron. Faptul că există asemenea diferențe poate însemna și reducerea eficacităţii vaccinurilor:
„Asemenea diferențe pot duce la proprietăți diferite, de exemplu în ceea ce privește infecțiozitatea, eficacitatea vaccinurilor sau severitatea bolii. Până acum nu există informații cu privire la eventuale proprietăți diferite ale BA.1 și BA.2”, afirmă Institutul Serum danez.
Omicron este tulpina care are deja zeci de mutații
Varianta Omicron a COVID-19 a stârnit îngrijorări mari în rândul specialiștilor mondial. Aceștia au semnalat faptul că tulpina are zeci de mutații comparativ cu Delta. Specialiștii menționau la acea dată că aceasta este mai contagioasă decât Delta și că poate infecta mai cu ușurință persoanele vaccinate.
La nivel de țară, medicul Radu Țincu declara faptul că în pofida contagiozității crescute, Omicron este mult mai blândă cu gazdă pe care o infectează:
Majoritatea cazurilor care au fost publicate până la acest moment au fost cazuri ușoare sau medii de boală, ceea ce ne duce cu gândul că această variantă Omicron ar putea să fie o variantă mult mai blândă, ceea ce să știți că nu e unic în istoria virusurilor. Au mai fost de-a lungul timpului virusuri care, tot făcând astfel de mutații, încearcă să devină mai blânde cu propriile gazde pentru că, până la urmă, își asigură în acest fel supraviețuirea. Un virus care omoară gazda se omoară și pe el, deci e nevoie de o astfel de tehnică, de coabitare”, menționa Radu Țincu.
Subtulpina BA.2 de Omicron nu este singura care a apărut în ultima perioadă. De exemplu Franța a raportat o nouă tulpină numită IHU.