Subiectele principale ale conferinței de presă în care s-a semnat protocolul de colaborare dintre Ateneul Național Iași și ONRI
La conferința de presă organizată joi, 22 aprilie 2021, de la ora 11, la sediul Ateneului Național din Iași, au fost prezenți Andrei Apreotesei, managerul Ateneului, Daniel Șandru, manager interimar al Operei Naționale Române Iași, Andrei Giurgia, Șef Oficiu Film, din cadrul Ateneului, Virgil Popa, dirijorul Orchestrei de Tineret a Iașului și Vlad Baba, managerul Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” din Iași.
Subiectul principal al conferinței a fost încheierea unui acord de parteneriat cadru între Ateneul Național din Iași și Opera Națională Română Iași. Acordul semnat de managerii instituțiilor, prevede realizarea activităților de creație artistică, în domeniul artelor spectacolelor, implementarea, în parteneriat, a unor proiecte culturale, precum și atragerea de fonduri pentru promovarea și dezvoltarea inter-instituțională.
„Acest parteneriat semnat astăzi, reprezintă o cale spre normalitate, un prim pas spre o colaborare punctuală între instituțiile de cultură din Iași. Dacă în urmă cu puțin timp, Corul de Copii al Municipiului Iași a urcat pe scena Operei ieșene, marți, 27 aprilie, patru dintre soliștii Operei vor participa în Requiem-ul de Mozart, de pe scena Ateneului”, a declarat Andrei Apreotesei.
„Ne întâlnim la doar câteva zile de momentul în care Ateneul Național din Iași va împlini 101 ani de la inaugurare, în 25 aprilie, pentru a realiza, prin acest acord, oficializarea parteneriatului pe care deja îl avem în desfășurare. Am convingerea că, împreună, putem aduce mai multă valoare culturală Iașului.”, a afirmat domnul Daniel Șandru.
Obținerea de către Cinema Ateneu a acreditării din partea CNC
Un alt subiect al conferinței a fost obținerea, de către Cinema Ateneu, a acreditării din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).
„La finalul lunii martie, Cinema Ateneu a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei certificatul de clasificare pentru categoria „0”, care atestă calitatea proiecţiilor cinematografice și condițiile de confort și siguranță oferite spectatorilor.”, a declarat Andrei Giurgia.
Tot Cinema Ateneu a primit, într-un interval de un an, suma de 8000 de euro de la Europa Cinemas, drept suport financiar suplimentar, numit suport excepțional Covid. Amintim că din decembrie 2018, Cinema Ateneu, primul cinematograf de stat înființat după 1990, face parte din rețeaua Europa Cinemas.
Un alt subiect prezentat în cadrul conferinței de presă a fost Orchestra de Tineret a Iașului, un proiect propus și lansat de Ateneu, în dorința de a înființa un centru de dezvoltare pentru tinerii instrumentiști ai orașului, unde să activeze în medii de formare și interpretare profesioniste.
„Ne dorim ca acest proiect, unic în regiunea de Nord-Est, să constituie o rampă de lansare pentru micile talente ale orașului către cele două orchestre profesioniste ale Iașului, orchestra Filarmonicii „Moldova” și cea a Operei Naționale.”, a precizat Andrei Apreotesei.
„După experiența acumulată la Madrid, m-am reîntors în Iași cu ideea acestui proiect – Orchestra de Tineret, care și-a găsit casa la Ateneul Național din Iași. Orchestra de Tineret a Iașului cuprinde elevi și studenți ai școlilor ieșene cu profil muzical și chiar depășește granițele orașului. Marți (27 aprilie) tinerii vor interpreta Requiem-ul de W. A. Mozart, alături de soliștii Operei Naționale Române Iași, Corul de Copii al Municipiului Iași și Corul Marii Uniri”, a declarat Virgil Popa.
Tot în conferința de presă a fost precizat și parteneriatul activ pe care Ateneul Național din Iași îl desfășoară cu Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, materializat prin proiecte comune din mai multe ramuri artistice. Managerul Școlii Populare de Arte a primit, în acest sens, o plachetă, din partea Ateneului ieșean, în semn de recunoștință pentru participarea la evenimentul „Luna sculptorilor români”, organizat de instituția noastră în perioada februarie-martie 2021.
La finalul conferinței de presă a fost prezentat programul artistic al Ateneului în luna mai, un calendar ce conține peste 30 de evenimente cultural-artistice.
În luna mai, Ateneul vine în întâmpinare publicului cu două premiere de teatru, în data de 22, spectacole de teatru pentru cei mari și cei mici, la sediu și online, concerte corale și simfonice, expoziții de fotografii și sculptură, dar și un proiect de ecologizare „Pârtia de cultură”, aflat la ediția a II-a.
Parteneriat între Operă și Ateneu
După acordul încheiat săptămâna trecută cu Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași, Opera Națională Română din Iași a parafat astăzi un protocol de colaborare cu Ateneul Național Iași. Acordul semnat stabilește condițiile de colaborare dintre cele două instituții în vederea realizării activităților de creație artistică în domeniul artelor spectacolelor, implementarea unor proiecte culturale în parteneriat, precum și atragerea de fonduri pentru promovarea și dezvoltarea interinstituțională.
”Este un parteneriat onorant. Primul pas concret de colaborare l-am făcut deja. Corul de Copii, care acum ține de Ateneu, a cântat pe scena Operei Naționale Române din Iași. Vom avea în continuare proiecte comune individualizate. Ne dorim să jucăm spectacole de operetă pe scena Ateneului, ne-am dori ca artiștii Ateneului să fie prezenți pe scena Operei, iar pe viitor vom lucra pentru obținerea de finanțări pe proiecte comune” a declarat Daniel Șandru, managerul interimar al Operei ieșene.
„Acest parteneriat, semnat astăzi, reprezintă o cale spre normalitate, un prim pas spre o colaborare punctuală între instituțiile de cultură din Iași. Dacă în urmă cu puțin timp, Corul de Copii al Municipiului Iași a urcat pe scena Operei ieșene, marți, 27 aprilie, patru dintre soliștii Operei vor participa în Requiem-ul de Mozart, de pe scena Ateneului” a spus Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național Iași.