SUA a cumpărat aproape tot stocul mondial de Remdesivir!

de: Cristian Zavastin
12:47, 01 iul. 2020

SUA a cumpărat aproape tot stocul mondial de Remdesivir! Practic toate stocurile pentru următoarele trei luni de Remdesivir au fost achiziționate de SUA. Remdesivir este unul dintre cele două medicamente care s-au dovedit eficiente împotriva Covid-19. Decizia luată de SUA lasă fără acces la acest medicament Europa și nu numai, și creează îngrijorare.

Remdesivir a fost primul medicament aprobat de autorităţile din SUA şi Europa pentru a trata Covid-19. Acesta este produs de Gilead şi și-a dovedit eficiența în recuperarea mai rapidă a cazurilor mai garve de pacienți cu coronavirus.

Primele 140.000 de doze au fost deja consummate. Acestea au fost furnizate pentru studiile medicale din întreaga lume. Administraţia Donald Trump a cumpărat acum peste 500.000 de doze. Dozele achiziționate reprezintă toată producţia Gilead pentru această lună şi mai bine de 90% din producția pentru următoarele două luni.

„SUA au preluat accesul la cea mai mare parte a distribuţiei acestui medicament, deci nu există nimic pentru Europa”, a spus dr. Andrew Hill, într-o declaraţie la Universitatea Liverpool, relatează The Guardian.

SUA a cumpărat aproape tot stocul mondial de Remdesivir: O aacere uimitoare!

Secretarul american pentru sănătate, Alex Azar, a declarat că preşedintele Donald Trump a încheiat „o afacere uimitoare pentru a asigura americanilor acces la primul tratament autorizat pentru Covid-19”.

„În măsura posibilităţilor, dorim să ne asigurăm că orice pacient american care are nevoie de Remdesivir îl poate primi. Administraţia Trump face tot ce îi stă în putere pentru a afla mai multe despre tratamentele care să salveze viața pacienţilor Covid-19 şi pentru a asigura accesul la acestea pentru poporul american”, a adăugat el.

Remdesivir este produs de Gilead, o companie farmaceutică americană, care a stabilit deja prețul cu care va vinde o doză către companiile guvernamentale din țările dezvoltate. Potrivit Bloomberg, prețul este de 390 de dolari. Prețul unui tratament pentru un pacient este de 2.340 de dolari și sunt necesare șase doze.

Acordul a fost anunţat de SUA în condiția în care situația pandemică de COIVD-19 este una critic în America.

Antohony Fauci, îngrijorat de situația din SUA

Directorul Institutului de Boli Infecțioase, Anthony Fauci a avertizat că Statele Unite, cea mai afectată țară de pandemia de coronavirus, ar putea ajunge la 100.000 de infectări pe zi.

Doctorul s-a declarat extrem de îngrijorat de situația din Statele Unite, unde au fost depășite 40.000 de infectări zilnice. În plsu, s-a ajuns la aproape 2,7 milioane de îmbolnăviri și 129.000 de decese.

Fauci s-a declarat nemulțumit de ceea ce se întâmplă, „pentru că mergem într-o direcție greșită dacă privim creșterea numărului de cazuri, așa că trebuie să facem ceva în acest sens și trebuie să o facem rapid. În mod clar, nu avem situația sub control acum”.

Numărul infectărilor este în creștere în 36 de state americane, iar California, Texas, Florida și Arizona au suspendat deja planurile de relaxare a restricțiilor.

Cazurile COVID-19 s-au dublat în iunie în cel puţin 10 state, inclusiv Texas şi Florida, a arătat un raport Reuters. În unele părţi din Texas şi Arizona, paturile de spital pentru terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19 sunt insuficiente.