Studenții de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași au revenit la cursuri. Tot mai mulți absolvenți de liceu au ales să studieze aici – GALERIE FOTO/VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 19 sept. 2023

Luni, 18 septembrie, a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2023-2024 la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iași. Față de 2022, numărul de studenți înscriși a crescut cu zece la sută

Ultimul an de liceu poate reprezenta un stres destul de mare pentru elevii care nu știu ce facultate să aleagă. Printr-o situație asemănătoare a trecut și Dimitra Dănilă, care în prezent este studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USV Iași. Tânăra a fost admisă cu media 9.85, iar alegerea de a merge pe acest drum a fost una spontană, pe ultima sută de metri.

Această tânără și-a ales domeniul pe care urmează să îl studieze pe ultima sută de metri

Dimitra Dănilă are 19 ani și este studentă în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USV Iași. Decizia de a merge pe acest drum a fost una spontană care a rezultat în urma unei dezamăgiri pe care o trăit-o. Dintotdeauna și-a dorit să studieze biologia, însă după ce a participat la olimpiada națională și a avut niște rezultate care au nemulțumit-o au început și dubiile când vine vorba despre domeniul pe care urmează să îl studieze.

Tânăra a ales să se înscrie la medicină veterinară, unde a fost admisă cu media 9,85. A făcut această alegere din simplul fapt că acest domeniu îi poate oferi destul de multe oportunități și, în același timp, studiază biologia.

„Încă nu știam în ce direcție să merg când vine vorba despre continuarea studiilor, iar în clasa a 12-a am venit cu școala la USV și chiar mi-a plăcut ce am văzut. Acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară și îmi doresc să fac o supraspecializare, adică mi-aș dori să știu ceva mai mult decât ceea ce știe un medic veterinar. Nu mi-am dorit niciodată să fac medicină umană, pentru că eu consider că animalele sunt mult mai frumoase decât oamenii.

De când eram mică, eu știam că o să fac biologie, iar în clasa a 12-a m-am calificat la olimpiada națională și am rămas dezamăgită de rezultatul pe care l-am avut. În acel moment am avut, dacă pot spune așa, o criză de carieră, pentru că nu știam pe ce drum să merg, însă mi-am dat seama că și medicina veterinară oferă anumite oportunități, ba chiar mai multe”, povestește studenta Dimitra Dănilă.

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași a înregistrat o creștere de zece la sută față de anul trecut, când vine vorba despre numărul de studenți

Numărul de studenți înmatriculați în anul I la USV este de 1.441, fiind observată o creștere de zece la sută față de anul precedent. Aceasta este prima universitate care s-a deschis, mult mai devreme față de celelalte din județul Iași.

La festivitatea de deschidere a anului universitar se puteau observa bobocii care făceau cunoștință cu colegii lor și care așteptau timizi să înceapă cea mai frumoasă perioadă din viața lor: studenția.

Damiana Fădur este studentă în anul I la Facultatea de Horticultură, specializarea peisagistică, din cadrul USV Iași. Deși își dorea să studieze la Universitatea de Arte „George Enescu”, timpul scurt dintre examenul de Bacalaureat și admitere nu i-a permis să se pregătească îndeajuns. Deocamdată nu știe ce își dorește să facă pe viitor, însă are gânduri să se ocupe cu proiectarea, execuția și întreținerea amenajărilor peisagere urbane sau rurale.

„Sunt studentă în anul I la Facultatea de Horticultură, specializarea peisagistică, din cadrul Universității de Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad» Iași. Am ales să studiez la această facultate, deoarece îmi doresc să devin designer de exterior. De-a lungul anilor am tot vizitat mai multe țări străine și mi-a plăcut să văd cât de frumos sunt amenajate unele parcuri și asta mi-aș dori și eu să fac.

Inițial, mi-aș fi dorit să mă înscriu la Universitatea de Arte «George Enescu», însă eram destul de presată de timp, deoarece aveam bacul și trebuia imediat să dau admiterea, iar eu consider că nu aveam timpul necesar. Așa am ales să mă înscriu la această universitate, care cred eu că pe viitor o să îmi ofere multe oportunități”, spune studenta la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Damiana Fădur.