Stelian Ion a trecut la amenințări după revocarea sa din funcția de ministru al Justiției: „Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern”

de: BZI.ro
22:20, 01 sept. 2021

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a avut o reacție la puțin timp după ce a fost anunțată demiterea sa. Motivul acestei decizii a constat în faptul că s-a opus reformelor care ar urma să fie aplicate în România.

Se pare că după această decizie, Stelian Ion a lansat săgeți ascuțite la adresa lui Florin Cîțu spunând că și-a semnat plecarea din guvern prin demiterea sa. Pentru useriști șantajul este o normalitate și nu este singura armă folosită în politică… Aceștia apelează cu ușurință la amenințări.

„Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.

În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, a spus Stelian Ion pe pagina sa de socializare.

Florin Cîțu: „Îmi asum această decizie”

Premierul Florin Cîțu l-a demis pe Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției.

”Am luat o decizie necesară. Am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de ministru al Justiției a domnului Stelian Ion.

Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României.

Ștelian Ion este un ministru care, din nefericire, nu a reușit să impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. Exemplul este desființarea secției speciale, care nici după 8 luni de mandat nu a fost desființată.

A bloca activitatea Guvernului, doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile, înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare.

Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat. Am informat liderii coaliției despre această demitere. Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să șantajeze.

(…) Îmi asum această decizie. Biroul Politic Național al PNL a asumat acest proiect de investiții, care nu este PNDL 3. Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României după 30 de ani.

Am trimis președintelui documentul cu revocarea. Voi propune un interimar care va înțelege prioritatea zero a investițiilor în România.

Îmi doresc ca partenerii noștri de coaliție din USR PLUS să aibă înțelegerea, să aibă responsabilitatea, să nu aleagă ieșirea de la guvernare așa cum comunică de azi dimineață pe diverse canale”, a declarat Florin Cîțu.