Staţiunea Muntele Mic, locul din România perfect pentru o vacanţă de iarnă

de: Echipa Bzi.ro
16:34, 26 ian. 2021

Staţiunea Muntele Mic este un loc perfect pentru o vacanţă de iarnă. Chiar dacă în ultimul timp staţiunea s-a dezvoltat iar turiştii încep să apară la sfârşit de săptămână, este totuşi un loc puţin cunoscut de către marea majoritate a românilor. În ultimii ani, staţiunea a înflorit iar cei care doresc să petreacă o vacanţă pe aceste meleaguri au la dispoziţie, pe lângă condiţii prielnice de schi, şi hoteluri şi pensiuni pline de farmec.

Anul trecut, Staţiunea “Muntele Mic”, localizată la poalele Munţilor Țarcu, a fost declarată de Guvern “de interes naţional”. Avantajul mare este că autoritățile locale cât si oamenii de afaceri pot accesa mai uşor fonduri pentru investiţii în zonă.

Staţiunea Muntele Mic, o zonă puţin cunoscută din România

În zona Banatului, la poalele versantului sudic al munţilor Țarcu, găsim o staţiune mai puţin cunoscută, dar ofertanta pentru cei care iubesc zăpadă.

Zona Muntele Mic din în judeţul Caraş-Severin se afla la peste 1.800 de metri altitutine. Staţiunea cu acelaşi nume se umple de turişti la sfârşit de săptămână. Zona s-a dezvoltat în ultimii ani, aşa că după distracţia de pe pârtie, turiştii se pot relaxa în hotelurile şi pensiunile pline de farmec.

Cei care iubesc sporturile de iarnă au la dispoziţie 5 părţii de schi. Dacă sunt începători, găsesc şi instructori care să-i iniţieze.

Un ski-pass costă 140 de lei pe zi pentru adulţi iar pentru copii este redus. Pentru o plimbare plină de adrenalină prin împrejurimi pot fi închiriate snowmobile.

Pe lângă schiat pe Muntele Mic puteţi vedea peisaje de vis, iar dacă aveţi noroc de o vreme puteţi puteţi admira şi marea de nori, cum e cea din spatele meu. După o zi prin nămeţi, turiştii se pot relaxa la SPA, într-unul dintre hotelurile din staţiune. Gazdele sunt dornice de oaspeţi, iar camerele de hotel – primitoare.

Staţiunea Muntele Mic, declarată de Guvern de interes naţional

Staţiunea “Muntele Mic” a fost declarată anul trecut de Guvern “de interes naţional”. Un avantaj este că pot fi accesate mai uşor fondurile pentru investiţii. Pentru construirea unei telecabine care să lege Muntele Mic de Vârful Nedeia, de exemplu.

Şi managerii de hotel susţin că zona este ofertanta, investiţii făcându-se în acest sens, însă aşteaptă şi ajutorul autorităţilor pe partea de infrastructură rutieră. Aceştia au declarat că staţiunea are nevoie de drumuri adecvate, mai ales că în perioada de weekend traficul este unul intens.

“Tonul s-a dat, investiţii sunt, aşteptăm şi autorităţile să vină în întâmpinarea noastră în ceea ce priveşte traficul în zilele de weekend, când e foarte intens”, a declarat Alex Carlaont, manager hotel.

Pe lângă investiţiile deja derulate în staţiune, investitorii vor să pună în practică şi un proiect inedit: turiştii cazaţi în staţiunea Muntele Mic ar putea face o plimbare cu elicopterul, dacă vor să schieze câteva ore şi în alte zone muntoase.

Locul despre care vorbim se afla la 120 de kilometri de Timişoara. În zonă, turismul a început să se practice încă din secolul trecut. Iar prin anii 40, staţiunea Muntele Mic era considerată printre cele mai moderne ale ţării. Iarna este cel mai mult căutată de turişti. Nici nu e de mirare, oamenii locului spun că zăpada acolo poate ţine chiar şi 180 de zile pe an, datorită temperaturilor scăzute. Găsiţi acolo pârtii de schi cu grade diferite de dificultate, iar pentru cazare, se plăteşte între 200 şi 700 de lei, pentru o noapte. Dacă v-am stârnit curiozitatea, luaţi în calcul că stratul de omăt depăşeşte un metru în zonă, aşa încât, să aveţi maşinile pregătite corespunzător.