Stația de Tratare ”Chirița” va fi modernizată! ApaVital a alocat 800.000 de euro

de: Redacția BZI
02:00, 23 feb. 2022

ApaVital va reabilita Stația de Tratare ”Chirița”, situată la ieșirea din Municipiul Iași. Procedura pentru realizarea lucrărilor este programată la finalul lunii Martie 2022. Prețul cel mai mic este un criteriu de departajare în cadrul procedurii

Compania de apă-canal anunță lucrări de modernizare la Stația de Tratare ”Chirița”, situată la ieșirea din Municipiul Iași spre comuna Holboca (șoseaua Iași-Ungheni). ApaVital a anunțat licitația pentru execuția lucrărilor pe data de 29 Martie 2022. Valoarea estimată a contractului este de 4.079.747 de lei fără TVA, aproape 800.000 de euro. Comisia de evaluare va alege oferta specialiștilor cu prețul cel mai mic.

”Tehnologia de tratare a apei de la Stația ”Chirița” cuprinde următoarele trepte: captarea apei din lacul Chirița, tratarea cu reactivi de coagulare, decantarea apei, filtrarea prin filtre de nisip, filtrarea prin filtre de cărbune activ, dezinfectarea apei cu clor gazos și bioxid de clor, pomparea în rețeaua de distribuție a apei potabile a Municipiului Iași. Decantorul suspensional nr. 2 a fost dat în exploatare în anul 1994, fiind realizat în baza unui proiect de extindere a stației de tratare și a fost reabilitat parțial din punct de vedere a instalației de evacuare în anii 2004-2005. Ansamblu construcției decantorului se prezintă structural într-o stare satisfăcătoare, după circa 20 de ani de exploatare”, se arată în caietul de sarcini.

În zona stației de tratare au fost inițiate și unele proiecte imobiliare.

Stația de Tratare ”Chirița” va fi modernizată pe parcursul a 2 ani

Autoritatea contractantă a comandat mai multe lucrări pentru modernizarea stației de tratare. Instalația trebuie pusă în funcțiune în termen de 24 de luni de la semnarea contractului.

”La reabilitare se vor utiliza materiale care prezintă rezistență mare în timp la acțiuni mecanice și climatice. Reabilitarea zonelor de perete (interior+exterior) a decantorului, unde se înregistrează fenomene de infiltrație, prin lucrări de închidere a fisurilor și crăpăturilor, refacerea structurii peretelui. Reabilitarea pieselor de trecere prin peretele jgheabului de colectare, dezafectarea conductelor de colectare a apei limpezite, care sunt degradate în proporție de 80 la sută și înlocuirea acestora cu țevi-inox, care vor asigura preluarea sarcinilor transmise de conducte cu deformații și deplasări admisibile. Reabilitarea tencuielilor din camera de reacție prin utilizarea de materiale rezistente la acțiunea chimică a apei cu coagulanți, precum și la acțiunea factorilor climatici”, sunt câteva dintre cerințele impuse de compania ApaVital.

Un proiect similar va fi implementat în alte 3 comune din județul Iași, cu o valoare de 16 milioane de euro.

Rețelele de apă-canal din Municipiul Pașcani vor fi extinse

ApaVital are în plan mai multe achiziții. Pe data de 15 martie 2022 este programată licitația pentru extinderea sistemului de apă și canalizare în Municipiul Pașcani. Valoarea estimată a contractului este de 93.029.466 de lei fără TVA, aproape 20 de milioane de euro. Conform proiectului, investițiile vor realizate în Municipiul Pașcani, dar și în cele 5 suburbii: Blăgești, Boșteni, Gâștești, Lunca Pașcani și Sodomeni.

Este vizată reabilitarea conductei de aducțiune pe o lungime de 6.432 de metri, dar și montarea unei conducte noi cu o lungime de 3.174 de metri. Vor fi montate și 21 de stații de pompare. În ceea ce privește licitația pentru modernizarea Stației de Tratare ”Chirița”, dacă ofertele depuse nu vor fi validate, procedura va fi reluată.