Stare de urgenţă din cauza secetei, declarată în Italia. Ce măsuri imediate se impun
Luni, 4 iulie 2022, Italia a declarat stare de urgenţă din cauza secetei. Autorităţile susţin că ţara suferă de cea mai gravă seceta din ultimele şapte decenii. Mai multe regiuni din jurul râului Po au fost declarate zone calamitate.
Italia a declarat stare de urgenţă din cauza secetei din zona râului Po, care reprezintă circa o treime din producţia agricolă a ţării.
În urma decretului guvernamental, autoritățile vor avea posibilitatea să reducă birocrația și să ia măsuri de urgenţă dacă consideră că este absolut necesar, cum ar fi impunerea raționalizării apei pentru case și afaceri.
Important de precizat este faptul că Po este cel mai lung râu din Italia, care străbate peste 650 km prin nordul bogat al statului italian. Cu toate acestea, multe porțiuni ale căii navigabile s-au uscat și fermierii menţionează că debitul este atât de slab încât apa mării se infiltrează în interior, distrugând recoltele.
Potrivit celui mai mare sindicat agricol din ţară, Coldiretti, seceta ameninţă peste 30% din producţia agricolă naţională şi jumătate din fermele din câmpia fluviului Po, unde se produce în special şunca de Parma.
Regiunile nordice în care a fost declarată stare de urgenţă din cauza secetei
Guvernul italian a menţionat că măsurile de urgență vor acoperi terenurile care se învecinează cu Po și bazinele de apă din estul Alpilor.
Starea de urgență a fost declarată în cinci regiuni nordice – Emilia-Romagna, Friuli Venezia Giulia, Lombardia, Piemont și Veneto – alocând fonduri inițiale de 36,5 milioane de euro (38 milioane de dolari) pentru a le ajuta să facă față penuriei de apă.
„Starea de urgență are ca scop gestionarea situației actuale cu mijloace și puteri extraordinare, cu ajutor și asistență pentru populația afectată”, a spus guvernul.
Oficialii au ţinut să adauge că ar putea fi luate măsuri suplimentare în viitorul imediat apropiat pentru a face față secetei, despre care autoritățile afirmă că afectează din ce în ce mai mult centrul Italiei, după o iarnă și o primăvară extrem de uscată, urmate de un început de vară excepțional de cald.
Mai mult decât atât, presa italiană a raportat că prim-ministrul Mario Draghi ia în calcul și numirea unui comisar care să coordoneze răspunsul la secetă, într-un mod similar în care guvernul a creat un comisar pentru a supraveghea criza coronavirusului.
Și România se confruntă cu o secetă îngrijorătoare
În ultima perioadă şi România se confruntă cu o gravă secetă, mai ales în zona Vrancei și Iașului. Fermierii acuză că sistemul antigrindină este responsabil de secetă.
„Eu sunt fermier care am circa 4.000 de hectare. Am pierdut de când aţi înfiinţat dumneavoastră sistemul ăsta circa 15 milioane de euro. Bani pierduţi, cuantificaţi, cu procese verbale de calamitate etc. Eu fac agricultură în Vrancea de 27 de ani. Până să montaţi dumneavoastră sistemul acum şapte ani de zile nu am avut problemele astea. Aveam trei ani de zile agricoli, aveam şi unul prost, al patrulea, ca ăsta. Acum nu mai avem niciun an bun. S-a terminat. Eu văd când vin formaţiunile noroase şi când dă rachete nu mai plouă. Putna nu mai are apă, Milcovul nu mai are apă, sunt fântâni care nu mai au apă. Noi nu mai avem apă. (…) Eu înţeleg, dumneavoastră faceţi o treabă bună pentru viticultură, dar gândiţi-vă că noi trebuie să facem o alegere, mâncare sau vin. În toate judeţele unde aveţi montate aceste sisteme, e dezastru, secetă peste tot”, a spus Vasile Pamfil, unul dintre fermierii din județul Vrancea.
Având în vedere faptul că în Italia nu a mai plouat de o lungă perioadă de timp, guvernul a declarat stare de urgență din cauza secetei.