Stadioanele vor fi pline cu suporteri de la 1 iulie

de: evelina.chitoroaga
02:00, 29 iun. 2021

Ministerul Tineretului și Sportului a emis ieri o informare despre măsurile de relaxare ce vor fi adoptate inclusiv în sport de la data de 1 iulie

Astfel, începând de luna viitoare, sportul românesc se bucură de noi măsuri de relaxare în ceea ce privește participarea spectatorilor la competițiile sportive. Sunt vești îmbucurătoare: putem asista la meciuri în care tribunele să fie umplute la maximum dacă participanții sunt vaccinați împotriva COVID-19. Deocamdată, spectatorii vor putea asista la evenimente până la 50% din capacitatea spațiului, fie el deschis sau închis.

Stadioane pline, cu o singură condiție

Conform MTS, „organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 cu schemă completă de vaccinare, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile”, se arată în comunicatul emis de Minister. Fanii vor trebui în continuare să îndeplinească o serie de criterii. Sunt acceptate doar persoanele vaccinate, cele care prezintă un test negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, sau cele care se află în perioada cuprinsă între 15 și 90 de zile de după infectarea cu Covid-19.