Sprijinul americanilor pentru Ucraina s-a prăbușit. Cei mai mulți se opun unor noi ajutoare militare, iar 60% cred că războiul se va extinde în Europa

de: Pruna Gabriela
19:00, 21 sept. 2023

Un sondaj recent comandat CNN a relevat că majoritatea americanilor se opun unui ajutor suplimentar al Statelor Unite pentru Ucraina, în războiul declanșat de Rusia.

Sondajul este publicat în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski se pregătește să se întoarcă, joi, în Congresul american tocmai pentru a solicita mai mult sprijin pentru Kiev.

Astfel, 55% dintre intervievați afirmă că legislativul Statelor Unite nu ar trebui să autorizeze fonduri suplimentare pentru sprijinirea Ucrainei, în timp ce 45% susțin opinia contrară, conform căreia Congresul ar trebui să aprobe o astfel de finanțare.

51% dintre participanții la sondaj consideră că SUA au făcut deja suficient pentru

De asemenea, 51% dintre participanții la sondaj consideră că SUA au făcut deja suficient pentru a ajuta Ucraina, în timp ce 48% spun că America ar trebui să facă mai mult.

Sondaj CNN a fost realizat de compania SSRS în luna august a anului curent.

Spre comparație, un sondaj realizat în primele zile ale invaziei rusești în Ucraina indica, atunci, un procentaj de 62% dintre cetățeni care considerau că SUA ar fi trebuit să facă mai mult pentru regimul de la Kiev.

Sondajul CNN reflectă diviziunile partizane

68% din cei 48% care spun că SUA ar trebui, în prezent, să facă mai mult pentru a sprijini Ucraina se declară în favoarea unei finanțări suplimentare.

Din cei 51% care cred că susținerea Washingtonului de până în prezent este suficientă, doar 23% ar fi de acord cu alocare altor bani în sprijinul Kievului.

Diviziunile partizane s-au adâncit odată cu prelungirea războiului, notează CNN, semnalând că democrații și republicanii americani s-au poziționat, majoritar, în tabere opuse, prin răspunsurile la întrebările privind rolul SUA în Ucraina.

O îngrijorare mare reflectată de noul sondaj este că războiul va continua fără o soluție clară pentru o perioadă lungă de timp.

60% dintre americani cred că războiul se va extinde în Europa

Aproape 8 din 10 participanți sunt îngrijorați de acest lucru, procentajele fiind 82% printre democrați, 73% printre republicani și 75% printre cei care se declară independenți.

Aproape două treimi din totalul respondenților se declară preocupați de faptul că războiul din Ucraina va duce la creșterea amenințărilor la adresa democrației în alte părți din lume (65%) sau va că duce la atacuri ale Rusiei în alte părți ale lumii (64%).

Aproximativ 6 din 10 se tem că actualul conflict ar putea duce la un război mai amplu în Europa.