Spovedanie fără perdea! Marius Coșofreț, de la Servicul pentru Acțiuni Speciale, despre o descindere dificilă. „Am luat câțiva pumni până să ajung la mobil!”

Spovedanie fără perdea! Un mascat de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) a povestit cu lux de amănunte cum a decurs o misiune riscantă. Marius Coșofreț este unul dintre primii polițiști care au făcut parte din SAS și unul dintre oamenii care au pus mult suflet în tot ce au făcut de-a lungul timpului alături de colegi

Spovedanie fără perdea! Un polițist de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) Iași a povestit cu lux de amănunte cum s-a desfășurat o acțiune riscantă. Marius Coșofreț lucrează de 20 de ani în cadrul acestui serviciu.
Agentul-șef principal Marius Coșofreț începe entuziast povestea.

„Sunetul se estompează în habitaclul mașinii pentru câteva sutimi de secundă, apoi răsună ca și cum celălalt ar fi chiar acolo, lângă noi. Se simte unda de adrenalină. Se ascut simțurile. Cumva, vrem să pășim peste timp și distanță. Știm că trebuie să fim acolo. Acum! Descifrez locația printre informațiile ce răbufnesc precipitat prin stația emisie-recepție. Nu-i departe. ARO-ul însă are propria lui voință. Se forțează și urlă din măruntaiele sale. Se azvârle pe străzile aglomerate. Sirena sună strident. Sunt apostrofați la rând toți cei care nu se conformează”, începe povestea Marius Coșofreț.

„Suntem toți 5 la același volan, facem toți odată viraje și toți odată frânăm, când situația o impune!”

Agentul-șef principal Marius Coșofreț pleca în misiune cu un autoturism marca ARO, care… avea propria lui voință!

„Mereu am presupus că asta face parte din fișa postului unui conducător auto, fie el simplu participant la trafic, fie sub egida vreunei instituții. Mereu se găsesc șoferi fără reflexe ori speculativi în propriul interes. Firește, ei apar când timpul e ceea ce trebuie să câștigăm într-un demers rutier ce presupune viteză și siguranță. Suntem toți 5 la același volan, facem toți odată viraje și toți odată frânăm când situația o impune! Am avut curiozitatea să observ echipa în asemenea situații. Toți sunt atenți la trafic. Ca într-o sală de cinema, atenția e pe ecran! Oricum, în spate e complicat! Schimbările de direcție îți creează sentimentul desprinderii de propriul trup. Inconfortul echipamentului, căldura, senzația de imobilitate, totul face ca mintea să se concentreze la traseu”, a completat polițistul.

Echipamentul se verifică instinctiv, cagula se trage pe față, iar pistolul este la locul lui

Înainte să intre în imobil, polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au un mic ritual.

„Echipamentul se verifică instinctiv. Privirea – înainte, se trage cagula complet, se ajustează vesta pe trup, se verifică pistolul în holster (toc) și, în final, îți atingi colegul cu umărul, suprema confirmare că cel de lângă tine e acolo! Primul risc, deplasarea printre acei oameni, care, la nivelul acelor vremuri, era ceva de neimaginat. Nicăieri altundeva nu găsisem astfel de mulțimi ad-hoc, care presupuneau o sensibilitate greu de perceput. Ulterior, am aflat că cei de la etajul 4 aruncaseră cu tot felul de obiecte peste mașinile parcate pe trotuar ori pe carosabil. Mulțimea putea oricând considera că autoritățile sunt pasive și, astfel, putea reacționa ostil. Or, apariția noastră putea fi interpretată ca un element de coerciție nedreaptă asupra lor. Ne-am deplasat, însă, în aceeași notă de forță. Larg, pe echipe, comunicând scurt cu cei ce încercau să obtureze calea de deplasare”, a mai precizat polițistul.

„Mereu îți dorești să ajungi primul! Indiferent dacă asta e ceva recunoscut ulterior sau nu”

Adrenalina este cuvântul care definește de multe ori totul pentru mascații de la SAS.

„Mereu îți dorești să ajungi primul! Indiferent dacă asta e ceva recunoscut ulterior sau nu. Simți nevoia să abordezi situația primul. Regulile, nescrise, presupun un anumit mecanism. Mi s-a părut că a durat prea mult să urci 4 etaje. Mi se părea că ceilalți nu se mișcă. Mă sufoca inerția. Pe traseu existau anumite puncte informaționale greu de neluat în seamă – «Maică, aveți grijă! Au cuțite! Au luat copiii ostateci! Arestați-i, fac numai probleme!». Ieșeau vecini care participau activ informațional. Pe ei îi țin minte. Nu-mi amintesc nimic altceva. Colegii mei nu pierd energia vorbind. De jos știam că vom pătrunde fără probleme și că nimic rău nu se poate întâmpla. Nu are cum! Suntem NOI! Aceeași care ne izbim de violență și răutate, fără patimă, de când ne știm!”, a adăugat acesta.

„Se aude un: «Stai, Poliția!» până în Copou”

„Polițiștii de la SAS trebuie să fie extrem de rapizi. «Ușa închisă!» Nu comunică nimeni din interior. Berbecul izbește de trei ori. Ușa se prăvale asimetric. Prima echipă o pune cu totul la pământ. Se aude un: «Stai, Poliția»!” până în Copou. Intru, cot la cot cu coechipierul meu. Prima cameră e abordată. Ne deplasăm la următoarea. Doi copii plâng speriați. Am acasă un copil. Când a sunat telefonul pentru alarmă l-am lăsat la o vecină. Îmi propun să sun soția, să întreb despre copil, despre vecini. Coechipierul meu inspectează camera. «Clear!» («Liber!») Mutăm copiii în bucătărie, unde au fost încătușați toți adulții. Au fost găsite cuțite asupra lor. Ulterior aveam să aflu că unii s-au despărțit greu de ele în momentul abordării. Există o anumită pace, un suflu victorios, dar, jos, mulțimea are o primă reacție activă, încearcă să ne smulgă prada din gheare”, a declarat omul legii.

„Am luat câțiva pumni până să ajung la mobil!”

Au fost situații în care polițiștii de la SAS au fost loviți sau atacați.

„Am luat câțiva pumni, până să ajung la mobil! Momentul de magie a fost altul. Undeva, după primii pași fără vreo viteză susceptibilă de fugă, prin mulțimea parcă mai densă decât la început, au pornit timide câteva aplauze. Apoi, ele s-au contopit cu vacarmul general, cucerindu-l. Nu rețin ca, în viața mea, care presupune cu aproximație un cincinal, să mai fi avut o asemenea reprezentație directă, spontană și tulburătoare. Cred că am salvat vieți atunci. Cred că – și chiar dacă nu – publicul a știut că o comunitate în care sălășluiesc tot felul de oameni are nevoie de o formă de dreptate, care presupune o forță cel puțin egală cu nedreptatea. Marii infractori, așa cum îi numea mulțimea, până la urmă erau oameni. Nu au susurat nici măcar o vorbă împotriva sistemului, dimpotrivă, au realizat că, în acea seară, legea, prin instrumentele ei mai puțin simpatice, a convers spre integritatea lor fizică”, a mai povestit Marius Coșofreț.

„Erau zilele de început. Acolo s-a desăvârșit definirea unei echipe!”

SAS-ul de la începuturi nu era ca acum.

„Erau zilele de început. Acolo s-a desăvârșit definirea unei echipe! Raportat la geneză, am convingerea că hibridul propus și realizat în anul de grație 2000 a fost esența conceptuală a ceea ce avea să fie peste timpuri DPIR, SIR, SAS. Mă reped cu gândul acolo, la început. Detașamentul a presupus un trilogism compozit aproape perfect. A fost structurat în trei părți diferite, dar complementare. Prima – formată din polițiști vechi, ce reprezentau înțelepciune și legalitate. Ei erau dintre cei mai buni polițiști. Cunoșteau «fauna infracțională», aveau mereu la îndemână capacitatea analitică a fenomenului infracțional. Erau cei cu experiență, erau cei care știau căile muncii de Poliție. Selecția lor a fost făcută în timp. Șefii de secții nu aveau niciun interes să dea cei mai buni lucrători unei structuri nou-înființate. A doua parte a fost formată din polițiștii nou-veniți sub arme. Unii dintre cei care promiteau. Fizic și psihic! Interviurile la angajare au fost unele menite să descopere printre pretendenți polițiști care să se plieze pe scheletul unei echipe ce avea nevoie de «sânge proaspăt», care au făcut sport de performanță, care visau la formațiuni de tip SWAT și, mai ales, care îndrăzneau la a depăși visul”, spune agentul-șef principal.

„Cea de-a treia parte fusese un fel de armă secretă!”

Polițistul a făcut o comparație între prezent și trecut, referitor la SAS.

„Cea de-a treia parte fusese un fel de armă secretă! Oameni de o calitate profesională excepțională! Militari de formație, pregătiți pentru teatrele de operațiuni internaționale. Poliția era militarizată. Venirea unor astfel de profesioniști în cadrul unei formațiuni cu pretenții elitiste era exact ceea ce ar fi lipsit în oricare altă formulă. Au existat antrenamente complexe, cu caracter militar, pe care Poliția le-a asimilat tocmai prin acest import inteligent și necesar. Astfel, experiența, impetuozitatea și măiestria militară, conduse de un profesor în Sport și disciplină sportivă – colonelul Adrian Hazincop -, convergeau spre o unitate care s-a dovedit mereu forța unei Poliții ce a punctat în evoluția ei prin forță. Azi, după 20 de ani, există încă o complexitate de situații ce implică noi abordări. Nu mai e ca pe vremuri! Azi există proceduri. Azi există dotare. Azi, infractorul a evoluat. Azi, Poliția s-a adaptat acestei evoluții”, a încheiat omul legii.