Spor pentru cât un salariu mediu pentru condiții grele de muncă pentru șefii de la Curtea de Conturi

de: BZI.ro
13:34, 25 apr. 2024

Angajații de la stat încasează sume uriașe de bani, iar pe lângă salarii se bucură și de diverse sporuri. Șefii Curții de Conturi din România încasează peste un salariu mediu pe lună doar din sporuri pentru condiții grele de muncă și de confidențialitate. Asta în condițiile în care salariile nu sunt de neglijat.

Nu este singura instituție publică ce oferă sporuri care mai de care mai ciudate și nesimțite. Există cazuri în care diverși bugetari încasează sporuri de lucru cu calculatorul, spor de rușine, spor de periculozitate sau chiar spor pentru praf. Aceste sporuri nu reprezintă nimic altceva decât niște tertipuri pentru a crește nivelul salarial care, de cele mai multe ori, oricum este uriaș.

Șefii de la Curtea de Conturi încasează peste un salariu spor de condiții grele de muncă și altele

Sunt mii de lei pe lună pe care şefii de la Curtea de Conturi îi încasează, pe lângă salariu. Sporurile sunt pentru condiții de muncă grele și pentru confidențialitate. Conform newsweek.ro, un șef de la Curtea de Conturi încasează, pe lângă salariul de 21.000 de lei brut, sporuri de 1.500 de lei pentru condiții grele de muncă și încă un spor de 3.100 de lei de confidențialitate. Asta în contextul în care același șef de instituție primește bonuri de masă și vouchere de vacanță.

Acest tertipuri sunt făcute pentru a ocoli măsurile de austeritate pe care Guvernul le-a luat în 2023. Sunt bani nemunciți și care vin foarte ușor la unele persoane care deja încasează sume imense de bani în fiecare lună.

Așa arată sporul pentru ”condiții grele de muncă”! Imagine cu sala în care se desfășoară ședințele dintre șefii instituției

Când vorbim despre sporul de condiții grele de muncă trebuie să punctăm faptul că întreaga clădire a instituției este una impunătoare, iar ca șef în instituție ești tratat cu cafea, apă plată și alte lucruri pe care, de exemplu, un muncitor la privat nici nu le visează. Pe de altă parte, clădirea în care își desfășoară activitatea șeful Mihai Busuioc și alți angajați este una dintre cele mai frumoase din București. Singura veste proastă pe care a primit-o Mihai Busuioc a fost cea în care premierul Marcel Ciolacu a luat decizia ”drastică” de a plafona sporurile, de la 2.025 de lei pe lună, cât erau în 2023, la un maxim 1.500 de lei în 2024.

Cum după furtună mereu apare soarele, diferența de bani s-a regăsit în sporul de confidențialitate, adică de lucru cu dosare clasificate. Dacă în 2023 acest spor era 2.200 de lei, în 2024 sporul a ajuns la 3.090 de lei. Cum s-ar spune, directorul și alți angajați au pierdut 500 de lei de la sporul de condiții grele, dar au câștigat 800 de lei la sporul de confidențialitate.

Ce sporuri ciudate mai au bugetarii în 2024?

Aceste două sporuri înregistrate de către șefii de la Curtea de Conturi sunt ca o picătură în oceanul plin de bugetari care se află în România. Sunt numeroase sporuri ciudate încasate de lucrătorii de la stat în 2024 și de-a lungul anilor. Vom da câteva exemple pentru că lista e atât de lungă încât ar plictisi cititorul.

Unul dintre cele mai dubioase sporuri a fost cel de lucrul cu calculatorul pentru că, nu-i așa, cine mai lucrează cu PC-ul în 2024? Motivația a fost una la fel de dubioasă și a constat în ideea că cei care lucrează în fața unui PC își strică vederea. Oare IT-iștii angajați la privat ce părere au despre asta?

O altă aberație a fost sporul de antenă. Ce reprezintă acesta? Păi dacă lucrezi la stat, iar pe clădirea ta se află o antenă, atunci salariul tău va fi unul mai mare. Se întâmpla la Ministerul Transporturilor. Este un pont pentru cei care vor să lucreze la stat să-și caute locuri de muncă după clădire. O persoană care lucrează la Ministerul Educaţiei şi are un salariu de aproape 12.000 de lei primea în 2021 peste 1.300 de lei ca spor de lucru în mediu toxic. Nu știm ce poate fi toxic în cadrul Guvernului! Poate persoanele sunt toxice, cine știe! În concluzie, șefii de la Curtea de Conturi o duc regește încasând un salariu mediu pe economie sub formă de sporuri! Și totul pe banii voștri, ai privaților!