Spitalul de Neurochirurgie va fi dotat cu mobilier nou! Șase firme vor să câștige contractul de 1,8 milioane de euro

de: evelina.chitoroaga
02:00, 20 nov. 2020

Conducerea Spitalului de Neurochirurgie a lansat licitația pentru modernizarea mobilierului din saloanele unității medicale. Vor fi cumpărate paturi acționate electric și noptiere. Ofertele au intrat în etapa de evaluare financiară

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași achiziționează ansambluri de paturi și noptiere. Recent, a fost organizată licitația cu o prevedere bugetară de 8.685.000 lei, fără TVA, aproximativ 1,8 milioane de euro. La procedură s-au prezentat șase societăți: Eurodidactica SRL, Medintel SRL, Liamed SRL, Dental Ladmed V&M SRL, Hellimed SRL, Proton Impex 2000 SRL. Ofertele au intrat în etapa de evaluare finanicară. Oferta financiară cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare.

„Autoritatea contractantă prestează servicii publice medicale, reușind ca prin modul de organizare și funcționare a clinicilor să ofere ajutor și tratament pacienților nu doar la nivel județean, ci la nivel regional, colaborând atât vertical, cât și orizontal în acest sens cu multiple unități medicale. Este prioritară creșterea calității serviciilor de asistență medicală prin asigurarea nivelului obligatoriu de dotare a secțiilor, adaptate nevoilor pacienților care se află în recuperarea funcțiilor normale ale organismului. Paturile solicitate dispun de anumite funcții ce permit o mai bună mobilizare, absolut necesară pacienților noștri”, se arată în caietul de sarcini.

Echipamentele trebuie să aibă o garanție de minimum 24 de luni. În prețul final intră și instruirea personalului medical.

Vor fi cumpărate sute de paturi și noptiere pentru saloanele din spital

Contractul se va desfășura prin intermediul unui acord-cadru. Necesarul este de maximum 330 de paturi și 330 de noptiere. Conform caietului de sarcini, paturile vor fi acționate electric pentru asigurarea unui confort crescut pacienților.

„Totalitatea mișcărilor să fie acționate electric, ridicarea electrică a porțiunii spatelui până la minimum 67 grade, poziționarea electrică a porțiunii pentru picioare până la minimum 45 grade, posibilitate de retractare a patului și a saltelei cu minimum 25 cm, tăblia de la cap și de la picioare să fie demontabile, laterale duble care urmăresc mișcarea de ridicare a porțiunii spatelui; la coborâre, lateralele să intre sub cadrul patului pentru a facilita transferul pacientului, coborârea lateralelor să se facă cu o singură mână, patul să fie prevăzut cu alarmă pentru unghiul sub care se află porțiunea patului”, sunt câteva dintre caracteristicele tehnice ale echipamentelor.

Primăria Iași cumpără măști de protecție pe perioada pandemiei de COVID-19

Rămânând în zona achizițiilor publice, Primăria Iași a lansat licitația pentru achiziția unui lot de măști de protecție ce vor fi folosite de elevii din municipiu. La procedura cu o estimare bugetară de aproape 400.000 euro s-au prezentat nu mai puțin de 19 firme. Este vorba despre Neramod Distribution SRL, Qmobili SRL, Valdomedica Trading SRL, Dolex Com SRL, Sanrotex Trading SRL, Corporation Rom – Cons Equipment SRL, Alison Hayes SRL, Airo Medical SRL, Techtex SRL, Kardinal Atractiv SRL, Euro-Audit Service SRL, Dental Vladmed V&M SRL, Global Treat SRL, Viviene SRL, S.I.A.T.

Consulting Service SRL, Azera Trade SRL, Top Trade Medical SRL, S&S Groupe Prodimpex SRL. Comisia de evaluare va alege prețul cel mai mic. Pentru elevii din clase 0 – IV vor fi furnizate 980.000 de măști, de dimensiuni reduse, care să se potrivească cu fața elevilor. Pentru eleviii din clasele V – XII se va asigura un necesar de 550.000 măști. Procedura se află în desfășurare.