Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, la cheremul lui Rafila şi Timofte! Ministerul Sănătății tergiversează la infinit demiterea actualei conduceri a unității medicale!
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași este la cheremul lui Alexandru Rafila şi Dan Timofte, ministrul Sănătății păstrându-l în funcție pe actualul manager, deși în cadrul unității medicale s-a desfășurat, în perioada 04.07.2022 – 12.08.2022, un audit public care a scos la lumină o multitudine de nereguli, demonstrând fără echivoc că Dan Timofte, în cei doi ani de când se află la conducerea unității medicale, nu a făcut decât să îngroape în datorii spitalul și să-și bată joc de pacienți
Ministrul Sănătății, în loc să taie răul de la rădăcină și să-l demită pe Dan Timofte de îndată ce s-a dovedit că este incapabil să dețină o astfel de funcție, a tergiversat situația la infinit, fiind părtaș la umilirea miilor de pacienți care ajung la cel mai mare spital din zona Moldovei.
Deși proiectul de raport întocmit de către reprezentanții Ministerul Sănătății, nr. BAPI 974/19.09.2022, dovedea clar că Timofte a avut, în cei doi ani de când se află la conducerea unității medicale, un management defectuos, Rafila nu s-a sinchisit să ia o decizie, ci a așteptat raportul final. Deși raportul final a fost mult mai dur decât proiectul de raport, arătând negru pe alb că Daniel Timofte a adus spitalul în pragul colapsului, singura soluție viabilă fiind demiterea sa, Rafila nu a luat decizia care ar fi putut salva unitatea medicală.
Alexandru Rafila a demonstrat încă o dată că este un ministru extrem de slab, care datorită unei conjuncturi a ajuns să ocupe această funcție pentru care nu-l recomandă absolut nimic.
De ce a încercat Rafila să ascundă raportul final de ochii presei
Prin lipsa sa de acțiune, Alexandru Rafila este părtașul lui Dan Timofte, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, în umilirea continuă a bolnavilor și condamnarea acestora la o moarte sigură. Din iulie 2022 până în prezent, Rafila nu a făcut decât să-l acopere pe Dan Timofte, prelungind letargia în care se află Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Mai grav, ministrul Sănătății a încercat să ascundă de ochii presei raportul final al auditul public desfășurat în cadrul unității medicale.
Astfel, în loc să-l înlocuiască pe Timofte cu o persoană competentă, care să poată aduce spitalul pe linia de plutire, Rafila a încercat să facă tot posibil să-l scoată basma curată pe actual manager, pentru a-l putea păstra în funcție. Asta nu dovedește decât că este la fel de incapabil și de delicvent ca protejatul său.
În data de 3 noiembrie 2022, conform Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public, reporterii BZI i-au solicitat lui Alexandru Rafila o copie după raportul final al Ministerul Sănătății. În data de 14 noiembrie 2022 au primit următorul e-mail din partea Ministerului Sănătății:
„Având în vedere solicitarea dumneavoastră transmisă Ministerului Sănătății, vă comunicăm că în conformitate cu prevederile art. 7, alin.(1) din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, iar răspunsul va fi comunicat în maxim 30 de zile”.
Cele 30 de zile s-au scurs de mult, însă Alexandru Rafila nu s-a mai sinchisit să mai răspundă. În data de 3 noiembrie 2022, reporterii BZI i-au solicitat și lui Dan Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, o copie după raportul final, însă, ca de fiecare dată, managerul unității medicale nu a răspuns solicitării. Ştiindu-se că raportul final desființa întreg managementul lui Dan Timofte, este de la sine înțeles de ce s-a păstrat atât mister în jurul acestui document de interes public.
O altă dovadă a faptului că Dan Timofte a vrut ca raportul final să ajungă doar în mâinile cui i-a picat lui bine este faptul că, cu o totală lipsă de rațiune și bun simț, i-a reclamat pe membrii comisiei de audit de la Ministerul Sănătății, dr. Renata Zulean, ec. Lucica Lincan și ec. Mihai Duluman, acuzându-i că au furnizat presei raportul de audit public intern, unde erau menționate neregulile grave descoperite în unitatea medicală.
A făcut asta știind foarte bine că el însuși a transmis documentul presei ieșene, vrând să se disculpe și să arunce întreaga vină în seama fostei conduceri a spitalului.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, la cheremul lui Rafila şi Timofte! Pacienții sunt victime sigure!
Din surse proprii, reporterii BZI au intrat în posesia unei copii a Raportului final nr. BAPI 974/24.10.2022, referitor la auditul public desfășurat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi de către o comisie din partea Ministerului Sănătății. Documentul nu face altceva decât să desființeze managementul lui Dan Timofte.
Începând cu decembrie 2020, când Timofte a fost numit manager interimar, în cadrul unității medicale s-a constat o neasigurare continuă a stocurilor de medicamente, materiale sanitare și reactivi, ajungându-se în situația în care medicii s-au văzut nevoiți să achiziționeze medicamente din banii proprii pentru a-i putea salva pe bolnavi. La finalul anului 2020, când a venit Timofte la conducerea unității medicale, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi înregistra excedent financiar și plăți restante de doar 323 de lei, sub 30 de zile de la termenul scadent de plată.
După ce la conducerea unității medicale a venit Daniel Timofte, situația s-a schimbat la 180 de grade. Începând cu anul 2021, aproape la fiecare trimestru de raportare, instituția a înregistrat plăți restante. Astfel, se ajunge în situația în care în luna august 2022 s-au înregistrat plăți restante în valoare de 5.898.235 de lei, din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate.
Dacă s-ar fi respectat legislația în vigoare, Dan Timofte ar fi fost de mult zburat de la conducerea unității medicale, dar se pare că miile de bolnavi umiliți și expuși pericolelor din cauza lipsei de medicamente și materiale sanitare nu sunt de ajuns pentru ca Rafila să ia o decizie. Spitalul „Sf. Spiridon” este la cheremul lui Rafila şi Timofte, iar pacienților nu le rămâne decât să se prezinte cu medicamente în sacoșe, dacă vor să fie salvați de către medici, situaţie strigătoare la cel pentru secolul XXI.
Măcar în al doisprezecelea ceas, Rafila ar trebui să demonstreze că mai are o urmă de respect față de pacienți şi să-și dea demisia, alături de Dan Timofte.