Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași face angajări! S-a scos la concurs postul de farmacist șef în cadrul farmaciei cu circuit închis

de: Redacția BZI
02:00, 29 iul. 2023

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași organizează, în perioada următoare, concurs pentru ocuparea postului de farmacist șef în cadrul farmaciei cu circuit închis din cadrul unității medicale

Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ 3 condiții de studii. Astfel, aceștia trebuie să dețină diplomă de farmacist sau diplomă de licență în farmacie. Candidații trebuie să aibă și rezidențiat în farmacie clinică, precum și certificat de farmacist clinician specialist. În ceea ce privește vechimea, candidații trebuie să aibă minimum 2 ani de experiență profesională ca farmacist clinician specialist într-o farmacie cu circuit închis.

Care este calendarul concursului

Candidații pot să depună dosarele de concurs până în data de 8 august 2023, ora 13.00. Acestea se înaintează la sediul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, la secretarul comisiei de concurs din cadrul Biroului Resurse Umane – etaj 5, tel. 0232-270915.

Selecția dosarelor va avea loc în data de 10 august 2023, rezultatele fiind afișate o zi mai târziu, pe 11 august 2023. Candidații pot depune contestații privind rezultatul acestei probe până pe 16 august 2023. Rezultatele de după contestații vor fi afișate în data de 17 august 2023. Proba scrisă va avea loc pe 4 septembrie 2023, ora 9.00, rezultatele fiind afișate în data de 5 septembrie 2023.

Candidații vor putea depune contestații privind rezultatele probei scrise până în data de 6 septembrie 2023. Acestea vor fi soluționate, iar rezultatele de după contestații vor fi afișate pe 7 septembrie 2023. Candidații la concurs vor susține proba clinică/practică în data de 8 septembrie 2023, începând cu ora 9.00. Rezultatele probei clinice/practice vor fi afișate pe 11 septembrie 2023. Contestațiile vor putea fi depuse până în data de 12 septembrie 2023, urmând ca în data de 14 septembrie 2023 să fie afișate rezultatele finale ale concursului.

Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să ocupe postul de farmacist șef în cadrul farmaciei cu circuit închis

În ceea ce privește vechimea, candidații trebuie să aibă minimum 2 ani de experiență profesională ca farmacist clinician specialist într-o farmacie cu circuit închis

Persoanele care doresc să ocupe postul de farmacist șef în cadrul farmaciei cu circuit închis de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași trebuie să aibă cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, trebuie să cunoască limba română, scris și vorbit, și să aibă capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, acestea trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate, să îndeplinească condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice, potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei.

De asemenea, candidații la concurs trebuie să nu fi fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, să nu execute o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.