Spectacole de teatru anulate, pentru că tot mai mulți actori au COVID
Teatrele din Bucureşti au suspendat mai multe spectacole, din cauza faptului că tot mai mulţi actori au COVID.
Spectatorii care au apucat să își ia bilete la spectacolele de teatru care au fost anulate își vor putea primi banii înapoi sau pot opta pentru a vedea o altă reprezentație din perioada următoare.
În acest weekend, patru teatre din Capitală au anunțat anularea a 10 spectacole din cauza numărului mare de infectări, cel mai mare număr fiind în rândul actorilor.
La Teatrul Național București a fost anulat spectacolul ”Noaptea lui Helver”, la Teatrul Notarra au fost anulate trei spectacole, ”Cloaca”, ”Oglinda neagră” și ”Iona” de Marin Sorescu.
Directorul Teatrului Notarra a anunțat că 11 angajați din mai multe departamente sunt infectați cu COVID-19, 7 dintre ei vaccinați, iar 4 nevaccinați.
Au mai fost anulate 4 reprezentații și la Teatrul Mic, iar la Teatrul Masca 2 spectacole.
Problema în ceea ce privește aceste instituții de cultură este că actorii, în timpul reprezentațiilor, nu poartă mască de protecție și, de asemenea, în multe cazuri nu se poate păstra distanțarea socială.