Spectacol special la 65 de ani de la înființarea Baletului Operei Iași
Opera Națională Română din Iași se pregătește de sărbătoare. În această lună se împlinesc 65 de ani de la înființarea Baletului Operei Iași. Evenimentul va fi punctat prin organizarea unui spectacol special, ”Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc de Ziua Internațională a Dansului, 29 aprilie, cu începere de la ora 18:30. Bogdan Chiroșcă va fi dirijorul unei reprezentații coordonată coregrafic de Cristina Todi, în care vor interpreta Orchestră și Baletul Operei ieșene. Coregrafia clasică după Marius Petipa și Lev Ivanov a fost adaptată de Ileana Iliescu.
”Teatrul liric ieșean a fost înființat în 1956, iar Corpul de Balet un an mai târziu. Vom sublinia aniversarea a 65 de ani de la apariția compartimentului care este un pilon de bază al instituției printr-un spectacol special, foarte iubit de spectatori. Va fi un moment încărcat de emoție în care gândurile noastre se vor îndrepta și spre marile personalități ale trecutului, care s-au dăruit pentru a aduce baletul ieșean la un nivel extrem de ridicat” a declarat Andrei Fermeșanu, manager interimar al Operei Naționale Române din Iași. La două zile după spectacolul de balet de vineri, Opera ieșeană programează prima reprezentație a lunii mai, musicalul ”Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.