Șoseaua din România care se află în lucru de 4 ani. Iată de ce lucrările nu au fost gata la timp
Centura Zalăului este șoseaua din România care se află în lucru de 4 ani. Este vorba despre o porțiune de numai 5,5 kilometri, cu o singură bandă pe sens, care trebuia finalizată în primăvara anului trecut. Iată de ce lucrările nu au fost gata la timp.
Șoseaua din România care se află în lucru de 4 ani
Primul drum construit de chinezi în România încă nu este gata, după 4 ani. Șoferii sunt exasperați de întârzierea lucrărilor, iar Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) a anunțat că lucrările sunt finalizate în proporție de 64%.
CNAIR a precizat că deși centura Zalăului este un drum cu o lungime mică, de doar 5,53 de kilometri, lucrările sunt complexe. Este vorba de cinci viaducte, 5 poduri și două giratoare la fiecare capăt. Tronsonul construit de chinezi ar urma să completeze actuala șosea de centură a Zalăului, o porțiune de 8 kilometri.
Când ar putea fi gata lucrările la șoseaua controversată
Primarul din Zalău speră ca drumul să fie gata în 2025. Întârzierile au avut loc dn cauza dificultăților birocratice, dar și din cauza constructorilor. De altfel, zona instabilă și alunecările de teren au făcut ca lucrările să dureze mai mult decât au prevăzut constructorii. Asocierea dintre Sinohydro Corporation Limited și compania românească S.C. Good Prod S.R.L este responsabilă pentru acest proiect. Potrivit contractului, au fost acordate 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru efectuarea lucrărilor la centura Zalăului. Termenul de execuție a fost depășit. Contractul semnat în septembrie 2020 este în valoare de 186 milioane de lei, banii fiind acordați din fonduri europene nerambursabile.
În ciuda întârzierilor lucrărilor la numeroase drumuri și autostrăzi, autoritățile promit că România va avea cel mai mare ritm de construcție al kilometrilor de autostradă, până în 2025 urmând a fi dați în circulație 360 de kilometri. Autostrada Moldovei, Autostrada Sibiu-Pitești sau Autostrada Cluj-Oradea sunt cele mai importante proiecte de infrastructură aflate în lucru. Conform declarațiilor secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrioșteanu, România intenționează să aloce sume uriașe pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. Investițiile depășesc 15 miliarde de lei.
,,Anul acesta alocarea bugetară este undeva la execuția anului trecut, dar ținta este să depășim 15 miliarde de lei investiți doar pe infrastructură rutieră, bineînțeles cu rectificări pozitive până la sfârșitul acestui an, așa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani.”, susține Scrioșteanu.
Șeful CNIR, Gabriel Budescu, director general, a precizat că noua companie va prelua proiectele foarte mari de la CNAIR, iar aceștia vor rămâne doar cu partea de administrare de drumuri. Proiectele care vor fi transferate de la CNAIR la CNIR:
- Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț;
- Autostrada A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni;
- Autostrada A13 Bacău – Brașov;
- Autostrada A3 Ploiești – Brașov;
- Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț;
- Drumul Expres Focșani – Brăila;
- Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu.
Mai multe șantiere pentru infrastructura rutieră au fost inaugurate, iar în prezent se lucrează la aproximativ 800 de kilometri de autostradă și drumuri expres. Cea mai controversată autostradă din România, autostrada Comarnic-Brașov, s-ar putea face în parteneriat public-privat, iar pe această autostradă va exista taxă de acces. Nemulțumiri au apărut și în ceea ce privește centura Gura Humorului. Aceasta este cea mai scumpă șosea din România. Cei 10 kilometri vor costa aproape cât autostrada de centură din nordul Bucureștiului. Recent, a fost anunțat faptul că se va construi Autostrada Litoralului. Execuția Altenativei Techirghiol, denumită și Autostrada Litoralului va avea o lungime de 30,59 kilometri și va arunca în aer turismul din România.