Sorin Grindeanu, mesaj critic la adresa ministrului Sănătății, după ce a fost postat un afiş despre vaccinare, în care Catedrala din Timişoara apare fără cruci: „Nu a putut însă renunța la stilul său meschin”
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un mesaj critic la adresa Ministrului Sănătăţii, după ce pe pagina oficială de Facebook a instituţiei a fost postat un afiş despre vaccinare în care Catedrala din Timişoara apare fără crucile de pe turle.
Sorin Grindeanu consideră că şi prin acest demers ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu „nu renunţă la stilul său meschin şi îşi bate joc de credinţa timişorenilor”.
„Deși de esențiali s-a ocupat încă din ianuarie, ministrul Voiculescu și-a amintit- în sfârșit! – și de cei care au într-adevăr nevoie de vaccin, cum sunt timișorenii de exemplu.
Nu a putut însă renunța la stilul său meschin, care murdărește totul, bătându-și joc de credința timișorenilor. Lăsați crucile acolo unde le este locul și luptați-vă cu virusul, nu cu credința, domnule ministru al Sănătății”, conchide prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu în postarea de pe Facebook.
Biserica reacționează după ce Catedrala din Timișoara apare fără cruci pe un afiș despre vaccinare al Ministerului Sănătății
Afişul postat online de Ministerul Sănătăţii invită timişorenii să se înscrie în etapa a treia de vaccinare. Imediat după publicarea anunţului, reprezentanţii Arhiepiscopiei Timişoarei au reacţionat şi au cerut modificarea afişului mai ales că, susţin ei, ministerul nu avea aprobarea pentru a folosi imaginea cu lăcaşul de cult.
„Arhiepiscopia Timisoarei îşi exprimă surprinderea şi regretul faţă de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătaţii pe pagina sa oficială de Facebook, în care este reprezentată Catedrala mitropolitană din Timişoara, fără crucile de pe turle. De altfel, nu este prima dată caând catedrala noastră, emblema a Timişoarei şi a Banatului, este reprezentată fără crucile aşezate pe turle, ca simbol al biruinţei asupra răului şi nu este prima dată când Centrul eparhial ia atitudine împotriva unor astfel de reprezentări grafice trunchiate”, se arata într-un comunicat de presa transmis de Arhiepiscopia Timişoarei.
Între timp, afișul a fost modificat. Acum, crucile de pe turlele Catedralei din Timişoara apar.