Solicitările ARUST către Ministerul Educației și CNATDCU, în urma întâlnirii de la Iași
În perioada 16 – 18 noiembrie 2023, cele 9 universităţi membre ale Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnologie (ARUST), 8 universităţi din România şi una din Republica Moldova, s-au reunit la Iaşi, ocazie cu care au dezbătut principiile generale enunțate de CNATDCU în vederea stabilirii standardelor minimale pentru conferirea titlurilor didactice de conferenţiar şi profesor din învăţământul superior, a atestatului de abilitare şi a diplomei de doctor.
În urma discuţiilor avute, au fost formulate următoarele observații de principiu şi propuneri privind atât cele menţionate mai sus, cât şi organizarea şi funcţionarea CNATDCU:
- Conform legislaţiei în vigoare, stabilirea standardelor minimale reprezintă prerogativa legală a comisiilor de specialitate ale CNATDCU și, în concluzie, nu pot fi stabilite printr-o abordare de tip „top-down” (președinte CNATDCU – panel – comisii de specialitate), ci printr-o abordare de tip „bottom-up”, în care comisiile de specialitate au rolul de a stabili criterii, indicatori etc.
- Principiile generale de stabilire a standardelor minimale nu pot prevedea excepții dedicate anumitor comisii, cum ar fi luarea în considerare a cărților etc.
- Împărțirea articolelor publicate în „corespunzătoare” și „necorespunzătoare” în funcție de plata sau nu a unei taxe de publicare nu poate fi acceptată. Orice abordare în acest sens este discriminatorie, singurul criteriu universal valabil fiind calitatea articolului publicat care trebuie evaluat concret, nu în funcție de jurnalul în care a fost publicat.
O astfel de categorisire a articolelor în funcție de taxa de publicare contravine flagrant cu principiile din cadrul conceptului de OPEN SCIENCE pe care Comisia Europeană îl promovează în ultimii ani.
- Unul dintre principiile de bază ale evaluării activității de cercetare trebuie să fie cel calitativ, în detrimentul celui cantitativ care a adus multiple prejudicii și distorsionări ale mediului de cercetare în ultimii ani. De altfel și Comisia Europeană a afirmat necesitatea unei reforme a evaluării cercetării științifice prin trecerea la indicatori calitativi cu utilizarea rațională a celor cantitativi. Astfel, este de neînțeles continuarea abordării cantitative prin indicatori de tipul numărul total de articole publicate, indice Hirsch etc.
- Structura actuală a CNATDCU este una greoaie, nefuncţională, care restricţionează atât luarea unor decizii în deplină cunoştinţă de cauză, cât şi rapiditatea luării acestor decizii. De aceea, propunem revenirea la structura anterioară, cu eliminarea panelurilor, astfel încât Consiliul CNATDCU să fie format din Preşedinţii Comisiilor de specialitate.
Vă mulţumim pentru susţinere.
Rector Mihnea Costoiu,
Universitatea Naţională de Stiinţă şi Tehnologie Politehnica din Bucureşti
Rector Profesor univ.dr.ing. Vasile Topa,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
Rector Profesor univ.dr.ing. Dan Caşcaval, președinte ARUST
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi,
Rector Conferentiar univ.dr.ing. Florin Drăgan,
Universitatea Politehnica Timişoara
Rector Profesor univ.dr.ing. Radu Văcăreanu,
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Rector Profesor univ.dr.arh. Marian Moiceanu,
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti
Rector Gen.bg. Profesor univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan,
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu
Rector Gen.bg. Profesor univ.dr.ing. Iulian-Constantin Vizitiu,
Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti