Sociologul Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA după ce a fost acuzat de foste studente de abuzuri sexuale
Sociologul Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA după ce a fost acuzat de foste studente de abuzuri sexuale, au declarat surse din instituția de învățământ pentru Libertatea. Informația a fost confirmată apoi și de sociolog pentru Libertatea.
Într-o primă reacție, Alfred Bulai a spus pentru Libertatea: „O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”.
Alfred Bulai a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace
Alfred Bulai, 61 de ani, Șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul snoop.ro.
Polițiștii Capitalei au anunțat că a început investigațiile după acuzaţii aduse profesorului Alfred Bulai de la SNSPA. Cercetările se fac pentru folosirea funcției în scop sexual.
Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, ce fac referire la faptul că, un cadru didactic al unei Universități din București ar fi avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente, Serviciul Informare și Relații Publice informează că polițiștii Capitalei au început investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, pentru folosirea funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Poziția SNSPA
La rândul ei, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative SNSPA a anunțat că a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent.
„SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri. Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun”, a transmis SNSPA.
De asemenea, se cere convocarea, în regim de urgență, a Consiliului Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația: „Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate. SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”.