Soacra unei doctorițe, din Iași, și-a vândut toate proprietățile și s-a mutat în inima Copoului. La 91 de ani, dansează și merge la fitness în fiecare zi

de: Andreea STAN
02:00, 28 sept. 2024

Soacra unei doctorițe, din Iași, și-a vândut toate proprietățile și s-a mutat în inima Copoului. La 91 de ani, dansează și merge la fitness în fiecare zi, fiind un exemplu de voință pentru cei tineri

Janeta Utza a ajuns la venerabila vârstă de 91 de ani. Deși are un copil, doi nepoți și patru strănepoți, bunica din Iași și-a găsit liniștea la Căminul pentru Bătrâni „Sf. Parascheva” după ce a trăit o viață plină de peripeții.

Soacra unei doctorițe, din Iași: „În timpul războiului, am fugit în Basarabia”

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, bunica Janeta s-a refugiat în Basarabia, când avea doar 10 ani. Acolo a simțit neajunsurile marginalizării, fiind nevoită să învețe limba rusă ca să se adapteze. Ulterior, a văzut și a trăit urmările celor mai dezastruoase cutremure din țară. În ciuda acestor experiențe, niciodată nu și-a pierdut speranța și mereu a încercat să vadă partea plină a paharului. Chiar dacă mărturisește că bătrânețea și singurătatea sunt dificile, nu se lasă copleșită de aceste gânduri. Femeia se bucură de viață în continuare la maximum, merge în excursii, face sport și se uită la seriale.

„Bătrânețea este foarte grea! Am fost contabilă timp de 33 de ani. Prima dată când am venit la Iași, am muncit la Întreprinderea de Colectare a Metalelor. În 1944, în timpul războiului, pe 4 aprilie, ne-a prins bombardamentul în gară. A căzut o bombă, iar pe mine și pe tatăl meu ne-a îngropat în pământ până la picioare. Apoi, am fugit în Basarabia, în Ismail, unde am făcut trei clase. Eu și învățătoarea mea, o femeie pe care nu am să o uit niciodată, eram singurele românce. Acolo, copiii îmi spuneau că, dacă nu vorbesc în rusă, nu se joacă și cu mine, așa că am învățat ca să pot face parte din grupul lor. Apoi am revenit în țară, am continuat școala, am făcut liceul comercial. Mama mea a murit când eram mică, iar acesta a fost imboldul pentru a accede cât mai sus. Am un sigur copil, care a plecat în Germania, acum 35 de ani, după ce s-a căsătorit. Mereu mi-am dorit ca băiatul meu să nu aibă aceeași soartă ca cea pe care am avut-o eu. El este inginer, a lucrat la Audi, la fel și nepotul meu, iar nora mea este medic. Și-au format o viață acolo, le este foarte bine, nu pot să îi oblig să se întoarcă. Am mai fost în vizită, am călătorit cu avionul și m-au primit foarte frumos, dar acum nu mai pot. Sunt singură de 5 ani, soțul meu a murit după ce am trăit 65 de ani împreună. M-am trezit singură într-un apartament de 100 de metri pătrați, iar atunci am avut un șoc. Astfel, mi-am făcut singură curaj și mi-am spus că nu suntem veșnici pe pământ. Datorită unui medic neurolog din Iași, am reușit să trec peste acest moment”, își amintește Janeta Utza, bunica din Iași.

O altă poveste impresionantă de viață este cea a lui Dumitru Zota. Unul dintre cei mai în vârstă ieșeni dezvăluie secretul longevității.

Secretul longevității, un stil de viață activ: „Aici, fac gimnastică, aș vrea să dansez”

Pe lângă momentele tragice pe care le-a depășit, povestea impresionantă a ieșencei de 91 de ani are și părți fericite. Încă de pe vremea comunismului a început să călătorească și mărturisește că îi este dor. Totuși, profită de micile plimbări organizate de reprezentanții căminului. Mai mult decât atât, femeia are un stil de viață activ și participă la orele de fitness cu regularitate. Chiar angajații afirmă faptul că ea conduce cadrul de mers și nu invers.

„M-am căsătorit de tânără. Norocul meu a fost că am găsit un om deosebit, familia sa m-a primit cu brațele deschise. Soțul meu a lucrat la termoficarea Iașului, iar astfel am reușit să plecăm și în străinătate, pentru că era foarte apreciat de cei din conducerea orașului. Cel mai mult mi-a plăcut în Milano, dar am fost și în Paris, Madrid, Moscova. Plecam cu mașina, în portbagaj aveam făină de porumb, carne pusă în borcane, cartofi, roșii, de toate. Acum, la cămin este ordine, disciplină, mâncare bună. Ieri (n.r. – joi, 26 septembrie 2024), am fost în excursie la Hârlău, la Cucuteni, am vizitat casa lui Mihai Eminescu și lacul cu nuferi. Aici, fac gimnastică, joc table, sunt foarte activă. Aș vrea să dansez, dar nu am partener. Îmi place muzica, dar nu cea populară, ascult operă, operetă, muzica ușoară”, povestește femeia.

După o viață de 91 de ani, bunica Janeta le transmite tinerilor mai multe sfaturi.

„Țineți minte ce spun eu. Sunt o femeie de 91 de ani și am avut o căsnicie de 65 de ani. Dragostea are o diversitate de forme, trebuie să fiți foarte atenți. Într-o căsnicie sau prietenie, două persoane nu vin cu același capital. Unul trebuie să fie mai sus decât celălalt. Eu admir femeile care au curajul să taie răul de la rădăcină, iar pentru asta trebuie să fie foarte puternice. Totuși, treburile se schimbă atunci când este un copil la mijloc, pentru că trebuie să îi oferi totul, să nu-i lipsească nimic. Acesta trebuie să aibă și mamă, și tată. Aici intervine discernământul, care este foarte important pe lângă respect, susținere și iubire”, transmite Janeta Utza.

Soacra unei doctorițe, din Iași, și-a vândut toate proprietățile și s-a mutat în inima Copoului. Aceasta a trecut prin momente marcante, dar niciodată nu și-a pierdut speranța. Acum, la 91 de ani, vrea să danseze, dar nu are partener.