„Smardoiul” cu numere de Vrancea lovește din nou! Individul care a atacat cu spray lacrimogen un șofer se bagă cu tupeu în fața tramvaiului! – VIDEO

de: Violina GORCINSCHI
02:00, 09 iul. 2022

Șoferul violent cunoscut de tot Iașul a arătat, din nou, ce poate în trafic. În cursul zilei de 5 iulie 2022, „smardoiul” cu numere de Vrancea a fost văzut, din nou, conducând agresiv, încălcând regulile de circulație și înregistrat. În timp ce se deplasa în zona dintre stațiile CTP Piața Nicolina și Cotnari, camera de bord a tramvaiului l-a surprins pe individ șofând periculos.

Zilele trecute, „smardoiul” cu numere de Vrancea care ar fi agresat un șofer din Iași, folosind spray lacrimogen, a fost văzut conducând agresiv și periculos. Conform spuselor martorilor, deși avea un pasager la bord, bărbatul nu a ținut cont de acest lucru și a efectuat o manevră periculoasă, intrând cu viteză pe linia de tramvai, în fața mijlocului de transport în comun. În ciuda faptului că individului i-ar fi fost suspendat permisul pentru 60 de zile, acesta continuă să fie un pericol pe șoselele din Iași.

„Smardoiul” cu numere de Vrancea se crede regele șoselelor

Conform spuselor unor martori, pe data de 5 iulie 2022, în jurul orei 15:15, între stația Piața Nicolina și Cotnari, din municipiul Iași, șoferul, cunoscut pentru că ar fi agresat o persoană cu spray lacrimogen, în trafic, a fost văzut conducând periculos. Bărbatul care se afla la volan ar fi avut și un pasager în mașină când a efectuat manevrele periculoase.

Camera de bord a mijlocului de transport CTP l-a surprins pe individ, intrând cu viteză excesivă pe linia de tramvai. În ciuda prezenței tramvaiului, șoferul și-a continuat deplasarea pe șine, lucru interzis de legislația rutieră în vigoare.

Mai mulți ieșeni s-au plâns pe rețelele de socializare de comportamentul necorespunzător al bărbatului, după ce ar fi avut de-a face cu acesta în trafic. Individul este deja cunoscut, în municipiul Iași, pentru ravagiile pe care le face pe șosele. În urma incidentului anterior provocat de acesta, polițiștii ieșeni i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile, dar acest lucru nu l-ar fi oprit pe șoferul-problemă.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au transmis faptul că se efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor care se impun.

Șoferul cu tupeu a atacat, luna trecută, un ieșean cu spray lacrimogen

În seara de 29 iunie 2022, s-a creat haos în zona Metalurgiei, din municipiul Iași. Un individ care conducea o mașină cu numere de Vrancea a agresat un alt participant la trafic, pulverizându-i în față spray lacrimogen. Ulterior, bărbatul a urcat înapoi în mașină, continuându-și drumul, neacordând prioritate unui pieton de pe trecere. Șoferii care au fost martori la incident au încercat să ajute victima și au alertat autoritățile.

Reprezentanții poliției ieșene au transmis că i-au aplicat sancțiuni contravenționale făptașului și i-au suspendat permisul de conducere.

„Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au efectuat verificări cu privire la conflictul dintre două persoane care a avut loc în trafic, în zona Metalurgiei, din municipiul Iași, la data de 29 iunie 2022. Astfel, polițiștii au identificat conducătorul auto, un tânăr de 24 ani care i-a pulverizat spray iritant lacrimogen celuilalt șofer și i-a adresat injurii. De asemenea, acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton. Tânărul de 24 de ani a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 2.175 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 60 de zile. De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 cu amendă în cuantum de 500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Anca Vîjiac.

Măsurile polițiștilor nu l-au potolit pe „smardoiul” cu numere de Vrancea care continuă să conducă agresiv prin Iași.