Situația este tot mai îngrijorătoare la Iași! Peste 600 de noi cazuri în ultimele 24 de ore și alte 654 de persoane sunt internate în spital

de: Andreea Pădurescu
02:00, 07 oct. 2021

Rata de infectare este tot mai mare în Iași! Doar în ultimele 24 de ore au fost raportate peste 600 de noi cazuri. Sute de pacienți infectați sunt internați în spitale, din care peste 80 sunt în stare gravă în secția ATI. Din cauza numărului tot mai mare de persoane infectate, în ultimele zile, cu greu se mai găsesc locuri în spitalele ieșene. Pacienților le este administrat oxigen, direct de pe scaun. Ieri, 6 octombrie 2021, au fost înregistrate 11 decese în rândul persoanelor infectate

Situația infectărilor este tot mai îngrijorătoare în Iași! Sute de noi infectări în fiecare zi, iar în spital cu greu se mai găsesc locuri libere. Pacienții primesc oxigen direct pe scaun, în sala de așteptare. Ieri-dimineață, 6 octombrie 2021, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Spiridon” din Iași, erau ocupate 11 ventilatoare cu pacienți Covid, două ventilatoare cu pacienți non-Covid. Alți doi pacienți, unul Covid și unul non-Covid, aveau nevoie de ventilație mecanică și primesc doar oxigen. Tot ieri, erau internați peste 600 de pacienți, iar 80 dintre aceștia se aflau în secțiile ATI, prezentând forme grave.

Cele mai multe locuri ocupate în ATI erau la Spitalul de Neurochirurgie, 18 paturi, urmat de Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, 17, care este spital exclusiv COVID-19. La Spitalul Municipal Pașcani – 7, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – 6, Spitalul „Sfântul Spiridon” – 10, Spitalul Clinic CF Iași – 7; Spitalul de Recuperare Iași – 6; Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” – 4 și două paturi ATI la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”, Iași. Alți 94 de pacienți au fost mai norocoși, fiind externați. Doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 614 noi cazuri de infectări și 11 decese în rândul persoanelor infectate. Acestea sunt persoane care au prezentat o formă gravă a bolii și au fost internate în secțiile ATI. De la debutul pandemiei și până ieri, numărul deceselor provocate de infectarea cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1.096 în județul Iași.

Mesaj către toate persoanele care prezintă simptome

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași (DSP) au transmis un mesaj în atenția persoanelor care prezintă simptomele infecției cu noul coronavirus. Aceștia au precizat că numărul solicitărilor pentru testările la domiciliu a depășit o medie de 600 de cazuri pe zi.

„Ca urmare a răspândirii fără precedent a infecției cu noul coronavirus, numărul de persoane simptomatice care solicită testări la domiciliu a depășit o medie de 600 de cazuri pe zi. Dată fiind situația extrem de gravă cu care se confruntă județul Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași a suplimentat numărul de echipe care se deplasează în teritoriu, de la 10 la 17, cu sprijinul altor instituții, care au pus la dispoziție mașini. Cu toate acestea, solicitările foarte multe din ultima perioadă îngreunează acoperirea în timpul cel mai scurt a întregii arii de activitate.

În consecință, dorim să asigurăm cetățenii județului Iași de faptul că facem toate eforturile pentru a ajunge în timpul cel mai scurt la toți cei care solicită testarea la domiciliu prin medicul de familie. De asemenea, rugăm pe cei care prezintă simptome tipice acestei boli, să anunțe medicul de familie, să se izoleze la domiciliu și să aștepte sosirea echipelor DSP sau ale Serviciului Județean de Ambulanță Iași, pentru prelevarea probelor necesare testării. Precizăm că, în ciuda eforturilor noastre, pot exista și situații în care timpii de răspuns pentru testare pot crește, în funcție de numărul de solicitări existente în fiecare zi”, au transmis reprezentanții DSP Iași.