Sistemul medical este în pragul colapsului. “Va începe triajul morții”

de: Cezar Bulgaru
11:29, 21 oct. 2020

Sistemul medical este în pragul colapsului, situația grava din spitalele din România se înrăutățește pe zi ce trece. Faptul că în țara noastră cazurile de coronavirus au o creștere alarmanta a suprasolicitat sistemul medical. În prezent locurile de la ATI sunt limitate, iar spitalele duc lipsă de personal medical.

Pana în acest moment 768 de români sunt conectaţi la aparate, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei.

Sistemul medical este în pragul colapsului

Nici în țară situația nu este mai roz. În București nu mai sunt locuri libere la Terapie Intensivă de câteva zile, iar pacienții au fost redirecționați către ale spitale din țară.

Ca o consecință pentru suplimentarea numărului de locuri Spitalele Floreasca, Sfântul Ioan şi Malaxa au fost desemnate suport Covid pentru ATI.

„Am transferat pacienţi peste tot: şi la Olteniţa, la Medgidia, Bârlad, la Râmnicul Sărat, la Buzău. Unde găsim loc în terapie intensivă, acolo îi transferăm. Nu doar din spitalul nostru, din toate spitalele din București”, a declarat Dr. Bogdan Opriță, şeful SMURD Bucureşti, potrivit stirileprotv.ro

Situația este la fel de critică peste tot în țară

Sistemul medical este în pragul colapsului în toată România. În Timișoara  bolnavii sunt externați cu oxigen la domiciliu.

„A scăpat de sub control pentru că numărul de cazuri este atât de mare încât tot mai greu facem faţă acestor situaţîi. Unii dintre ei îi externăm cu oxigen la domiciliu şi internam alţîi că să le dăm şi acestora o şansă. Spitalul este plin, eliberăm un loc, vine altul imediat″, a declarat Virgil Muștă, medic specialist boli infecţioase Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.

Chiar dacă se fac eforturi deosebite pentru a suplimenta numărul de medici și paturi la ATI, numărul de bolnavi aflați în situații grave și care au nevoie de îngrijire specializată este copleșitor.

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a vorbit despre ce se întâmplă în momentul de față în spitalele din România și a făcut câteva previziuni sumbre. Acesta a preconizat că din cauza supra aglomerării spitalelor vă începe ceea ce se numește „triajul morții”, unde medicii vor trebui să aleagă cine primește o șansă și cine nu.

 „Vă începe ceea ce se numeşte triajul morţîi: triajul nu se vă mai face între a face diferenţa între cine este mai grav sau mai puţîn grav, ci între cine primeşte o şansă şi cine nu primește o șansă”, a spus Vlad Mixich.

Medicul Streinu Cercel a lansat un scenariu sumbru cu privire la COVID-19

Medicul Streinu Cercel crede că pandemia nu vă înceta până în 2023. În timpul conferinței în care s-a anunțat candidatura să la parlamentare pe lista PSD, dacă-și menține această afirmație, răspunsul a fost: ”Categoric, da”.

”Am mai spus și poate se și reține că, de la o persoană infectată, în decursul a patru zile alte trei persoane vor fi infectate, după alte patru zile, alte 9 persoane vor fi infectate, după alte patru zile, încă 27 de persoane. Deci de la o persoană infectată, în curs de 12 zile, vom avea 40 de persoane infectate. Din acest moment, faceți un calcul simplu și vedeți în cât timp toată populația României ajunge să treacă toată prin infecție. Că atare, fiind un virus cu răspândire relativ lentă și nu unul cu răspândire rapidă precum cel rujeolos, care are un nivel de infecțiozitate de peste 95%, nu funcționează sistemul de protecție la nivel de turmă și, că atare, se vă întinde pe 2 ani de zile. Suntem în 2020, mai puneți 2021-2022 și abia în 2023 s-ar putea să respirăm ușurați”. a explicat Streinu-Cercel.