Sistemul de Garanție-Returnare este tot mai ușor de adoptat pentru micii comercianți – RetuRO anunță noi îmbunătățiri

de: Carmen Ciobanu
14:26, 13 nov. 2024

Luna aceasta se împlinește un an de când Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a devenit parte din viața noastră. Lansat pe 30 noiembrie 2023, SGR s-a dovedit un instrument important pentru un viitor mai bun și schimbarea obiceiurilor de consum, încurajând responsabilitatea față de mediu pentru fiecare dintre noi.

Sistemul de Garanție-Returnare este o premieră pentru România, iar pentru provocările întâmpinate în faza inițială, inerente unui program de o asemenea complexitate și anvergură, s-au căutat permanent soluții prin colaborare între toți actorii implicați. Încă de la început, RetuRO, administratorul sistemului, a susținut un dialog direct și constant cu toate părțile implicate pentru a le înțelege nevoile și a găsi împreună soluții eficiente care să facă sistemul deopotrivă ușor de utilizat de către consumatori și simplu de adoptat de către comercianți.

În ceea ce privește comercianții, aceștia sunt o verigă cheie în sistem, întrucât reprezintă liantul între SGR și consumatori. În efortul de a susține adoptarea sistemului de către comercianți, RetuRO le-a oferit constant sprijin personalizat, a organizat periodic întâlniri cu aceștia, oferindu-le ocazia să adreseze întrebări și să împărtășească dificultățile întâmpinate, și a demarat o amplă campanie de informare pentru a prezenta pașii necesari pentru înscrierea în sistem. De asemenea, RetuRO a adus îmbunătățiri permanente sistemului, adaptând fluxurile operaționale și simplificând procedurile în aspecte cheie.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă adaptarea frecvenței și a modalității de preluare a ambalajelor colectate, astfel încât ele să nu devină o povară pentru operatorii din HoReCa și micii comercianți, care au semnalat adesea lipsa spațiului de depozitare. Astfel, începând cu cea de-a doua comandă de ridicare a ambalajelor SGR, ele sunt preluate de către transportatorii RetuRO în maximum 2 zile. La prima comandă sunt necesare 7 zile pentru a putea adăuga adresa magazinului pe ruta transportatorilor. Prin îmbunătățirea timpilor de ridicare a sacilor cu ambalaje de la comercianți, punctele de returnare pot funcționa fără întreruperi cauzate de lipsa spațiului de depozitare.

O altă veste bună este aceea că, în  curand, sacii necesari colectării vor fi oferiți gratuit comercianților și operatorilor HoReCa, fără a mai fi facturați de către Administratorul SGR, conform noii metodologii de calcul publicate pentru calculul tarifului de gestionare. Această măsură vine ca un real avantaj pentru micii comercianți, întrucât ei sunt mai predispuși să resimtă presiunea costurilor operaționale. Aceștia nu vor mai trebui să aloce resurse pentru achiziționarea sacilor SGR, ceea ce le va permite să-și concentreze bugetele pe alte nevoi importante pentru afacerea lor. Practic, devine mult mai simplu și accesibil pentru aceștia să intre în Hora Reciclării, ceea ce poate crește în mod semnificativ numărul punctelor de colectare disponibile pentru consumatori.

Rolul comercianților în SGR și principalele beneficii

Indiferent de dimensiunea afacerii, comercianții joacă un rol esențial în funcționarea Sistemului de Garanție-Returnare, întrucât fiecare ambalaj colectat este un pas înainte spre un mediu mai curat. Restaurantele, cafenelele, magazinele de cartier și micii retaileri devin, astfel, parteneri activi în eforturile de a reduce cantitatea de deșeuri din natură.

Cu mai multe puncte de colectare în rețea, se reduce aglomerația și timpul de așteptare în fiecare punct de colectare, iar asta înseamnă o experiență mai plăcută atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți.

Înscrierea în SGR și organizarea unui punct de colectare poate însemna pentru micii comercianți și o oportunitate de a atrage noi clienți, care caută soluții simple, în proximitatea casei, pentru a returna ambalajele SGR, și implicit o creștere a vânzărilor, ajutând afacerea să prospere.

Înscrierea în SGR, o obligație legală

Conform legislației în vigoare, toți comercianții care vând produse ambalate în recipiente precum sticle de plastic, doze de aluminiu sau ambalaje din sticlă care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare sunt obligați să se înregistreze pe platformă, să semneze contractul cu administratorul sistemului și să colecteze ambalajele returnate de către consumatori. Măsura vizează  atât marii retaileri, cât și micii comercianți, în timp ce reprezentanții HoReCa trebuie să colecteze ambalajele SGR ale produselor consumate în unitatea lor.

Calea spre o țară mai curată

Pornit de la zero, în doar 10 luni de la lansare, SGR a înregistrat o performanță impresionantă – românii au returnat peste 2,3 miliarde de ambalaje, cu volume în creștere de la o lună la alta. Zilnic, zeci de milioane de ambalaje sunt recuperate prin SGR și trimise spre cele 7 centre regionale RetuRO de numărare și sortare din țară, cu scopul de a fi pregătite pentru reciclare. Astăzi, SGR este un element central al politicii de mediu din România, cu impact semnificativ în reducerea deșeurilor de ambalaje și îmbunătățirea calității mediului.

Trebuie avut în vedere că implementarea unui nou sistem, așa cum este SGR, are nevoie de timp pentru a intra pe un făgaș normal. Este important să privim evoluția pe termen lung și să recunoaștem că schimbările durabile necesită timp și efort, sprijinul și implicarea tuturor.