Sisteme de detectare, semnalizare și alarmare pentru 3 spitale ieșene

de: Redacția BZI
07:00, 18 mart. 2022

Consiliul Județean Iași a anunțat faptul că a fost admisă cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea siguranței pacienților prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare în spitalele din județul Iași”. Prin acest proiect, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași va beneficia de implementarea unor sisteme de ventilație, iar Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași va fi dotat cu senzori de detecţie şi alarmare pentru valori crescute ale oxigenului în spaţiile de spitalizare, senzori de avertizare în caz de incendiu, precum şi cu staţie de fluide medicale şi vaccum.

Pe durata pandemiei de COVID-19, dar nu numai, în mai multe spitale din România au izbucnit incendii deosebit de grave. Astfel, în incendiu de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, izbucnit în noiembrie 2020, și-au pierdut viața 10 pacienți.

La doar un an distanță, în noiembrie 2021, un alt incendiu punea stăpânire pe Spitalul suport COVID din Ploiești. În urma acestuia, 2 pacienți și-au pierdut viața, iar alți 16 pacienți au fost evacuați.

Sisteme de detectare, semnalizare și alarmare pentru siguranța pacienților și a personalului medical ieșean

Consiliul Județean Iași a venit cu o veste bună pentru mediul medical ieșean. A fost admisă cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea siguranței pacienților prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare în spitalele din județul Iași”. Astfel, proiectul a intrat în etapa de precontractare.

Nevoia unui asemenea proiect s-a făcut simțită în contextul în care în spitalele din România, mai ales în perioada pandemiei, au existat mai multe cazuri de incendii extrem de violente, în care și-au pierdut viața zeci de persoane. Proiectul a fost inițiat de către Direcția de Proiecte a Consiliului Județean Iași și are în prim plan siguranța pacienților și a cadrelor medicale prin reducerea la minimum a riscurilor.

Implementarea acestui proiect va însemna instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală, și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă.

Proiectul va fi implementat în 3 spitale din subordinea Consiliului Județean Iași: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași va beneficia de sistemde ventilație

Proiectul inițiat de către Consiliul Județean Iași în parteneriat cu SpitalulClinic de Pneumoftiziologie Iași are drept obiectiv principal prevenirea riscurilor din sistemul sanitar, la standarde europene, și consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. De asemenea, se are în vedere asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a activității medicale, prin asigurarea disponibilității echipamentelor/dispozitivelor de protecție medicală, care reprezintă partea majoră a calității actului medical.

„Pe această linie de finanţare, se  urmăreşte dotarea unităţii medicale cu senzori de detecţie şi alarmare pentru valori crescute ale oxigenului în spaţiile de spitalizare, senzori de avertizare în caz de incendiu, precum şi staţie de fluide medicale şi vaccum, adaptate necesităţilor de funcţionare ale spitalului nostru la nivel maxim”, a declarat dr. Mădălina Staicu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași.

Beneficiar al proiectului „Creșterea siguranței pacienților prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare în spitalele din județul Iași” este și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

„Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» Iași are sistem de detecție la incendiu și are aviz ISU de funcționare. Astfel, noi o să aplicăm pentru partea de ventilație”, a declarat conf. dr. Lucian Eva, managerulSpitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

„Proiectul prevede schimbarea a tot ceea ce înseamnă instalaţie electrică la pavilioanele 3 şi 4. Este un proiect important atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi. Cum am spus, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva»  Iaşi pune pe primul loc bine pacienţilor”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi.

Proiectul „Creșterea siguranței pacienților prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare în spitalele din județul Iași”, desfășurat între Consiliul Județean Iași și 3 spitale din subordinea acestuia, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, aintrat în etapa de precontractare.