Simptomele anxietății și semnalele de alarmă! Învață să îți asculți corpul!
Cele mai comune simptome ale anxietății sunt cele cauzate de sistemul fight-or-flight, adică luptă sau fugi, sistemul din creier ce ne ajută să ne ferim de pericole. În momentul în care acest sistem nu mai funcționează normal apare anxietatea.
Simptomele anxietății variază de la persoană la persoană, dar ele pot include atât manifestări psihice, precum îngrijorarea excesivă sau dificultatea de concentrare, cât și manifestări fizice, cum ar fi palpitațiile, transpirația excesivă sau senzația de sufocare. Recunoașterea acestor simptome este un prim pas crucial în gestionarea și tratarea anxietății, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de bine și la prevenirea complicațiilor pe termen lung.
Simptomele comune ale anxietății
Chiar dacă anxietatea reprezintă o parte normală a vieții, tulburările anxioase pot prezenta schimbări semnificative și evidente în rândul persoanelor afectate, cum ar fi: senzație de agitație; ritm cardiac accelerat; transpirație; senzația că se va întâmpla ceva groaznic în viitorul apropiat; panică; dificultate de concentrare pe alte lucruri sau probleme întrucât toată atenția este acaparată de gândurile negative și panică; probleme de natură gastrointestinală; tremur; nevoia de a evita activitățile, locurile, persoanele sau lucrurile care declanșează anxietatea etc.
Întrucât tabloul simptomatic poate evidenția tipul de anxietate prezentat, este recomandată apelarea la un specialist în acest domeniu pentru a primi diagnosticul exact, de asemenea, nu este menționat nicăieri că anxietatea se dezoltă mai rapid la bărbați decât la femei, sau viceversa.
În funcție de factorii declanșatori, de simptome, de potențialele cauze și multe altele, tulburările anxioase pot fi de mai multe timpuri.
Câteva dintre cele mai comune și cunoscute tulburări includ:
Tulburare anxioasă generalizată, aceasta manifestându-se prin anxietate persistentă și exesivă legată de activități zilnice normale, îngrijorarea prezentată depășind cu mult circumstanțele reale.
Anxietate socială care implică un nivel ridicat de anxietate, teamă și nevoia de a evita situațiile sociale din cauza fricii de judecată sau impresii negative lăsate persoanelor din jur.
Tulburare anxioasă de separare, o problemă care apare deseori în copilărie și care este caracterizată prin anxietate excesivă atunci când persoana afectată este separată de părinți sau alte persoane care își însușesc acest rol.
Anxietate cauzată de alte probleme medicale, acest tip de tulburare include panică și anxietate excesivă care sunt cauzate în mod direct de alte probleme de sănătate de natura psihică.
Cauzele acestor tulburări
Chiar dacă tulburările anxioase sunt înțelese destul de bine atunci când vine vorba de simptome, factori declanșatori și opțiuni terapeutice eficiente, cauzele exacte care duc la apariția tulburărilor nu sunt cunoscute încă.
Cu toate acestea, experții din acest domeniu sunt de părere că acestea apar și suntem influențați din cauza mai multor factori cum ar fi: stresul; prezența altor probleme medicale cum ar fi diabetul, depresia, hipertiroidismul, durere cronică etc; consumul substanțelor interzise; membrii de familie diagnosticați deja cu tulburări anxioase generalizate; factori de mediu, cum ar fi abuzul în copilărie.
Mai mult decât atât, cercetătorii sunt de părere că aceste tulburări apar în regiunile creierului care sunt responsabile cu gestionrea fricii și cu stocarea memoriilor asociate cu acest sentiment.
Este recomandată o consultație medicală specializată dacă simptomele anxietății afectează viața de zi cu zi, împiedică efectuarea anumitor activități, dacă schimbările prezentate nu pot fi ținute sub control sau dacă există gânduri și tentative suicidare.