Simona Halep revine pe teren. Organizatorii au anunțat când va juca
Revenită pe teren la începutul lunii octombrie, tot la Hong Kong, Halep a învins-o pe Arina Rodionova (prima ei victorie după 778 de zile), însă apoi a cedat în fața rusoaicei Anna Blinkova.
Organizatorii competiției de categorie „WTA 250” au anunțat programul zilei de luni, 28 octombrie.
Partida din primul tur dintre Halep și Yuan (favorită 6) va fi a treia de pe Terenul Central, după meciurile Priscilla Hon – Eudice Chong și Xiyu Wang – Hina Inoue.
Primul duel va avea loc de la 08:00 (ora României), astfel că meciul Simonei va începe în jurul orei 11:30.
Prima întâlnire dintre cele două jucătoare
Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare.
Dacă va trece de Yue Yuan, Simona Halep va juca în turul al doilea cu învingătoarea meciului dintre Nao Hibino (29 de ani, #156 WTA) și Aliaksandra Sasnovich (30 de ani, #143 WTA).
România mai este reprezentată și de Ana Bogdan (31 de ani, #109 WTA), care o va întâlni în prima rundă pe australianca Kimberly Birrell (26 de ani, #111 WTA).
Cine este Yue Yuan, adversara Simonei Halep
Născută la Yanzghou, Yuan este mai înaltă (1.78m) decât Halep (1.68m) și ține racheta cu mâna dreaptă.
Sportiva din China nu a mai reușit să lege două victorii de la finalul lunii august, când ajungea în sferturile turneului de la Monterrey.
Yuan a învins-o la Seul pe Gabriela Ruse (4-6, 6-2, 6-2), însă a fost eliminată în runda următoare de Emma Răducanu (4-6, 3-6).
Yue nu a impresionat la turneele din China. A pierdut în primul tur la Beijing, iar apoi a cedat de fiecare dată în runda secundă la Wuhan, Ningbo și Guangzhou.
Jumătate dintre banii câștigați de Yuan din tenis au fost obținuți în acest an: 938.382 $ dintr-un total de 1.872.329 $.
A obținut cea mai bună performanță a carierei la turneele de Grand Slam în 2022, când s-a oprit în turul al treilea la US Open. În rest, chinezoaica a suferit 7 eliminări în primul tur.
Yuan a câștigat singurul ei titlu WTA în 2024, la Austin. Mai are în palmares o finală pierdută în 2023, la Seul.