Simona Halep renunță la tenis. Iată când se va retrage

de: BZI.ro
20:00, 07 feb. 2020

Surse foarte bine informate din anturajul Simonei Halep au dezvăluit cum și-a planificat viitorul singura jucătoare din lume care, de mai bine de șase ani, s-a păstrat în Top 10 mondial. Va mai juca tenis o scurtă perioadă de timp, acum vrea să se mărite și să facă trei copii.

”Simona Halep va mai juca tenis până în 2022. După, este decisă să renunțe la sportul de performanță. O face de dragul familiei, vrea neapărat să se așeze la casa ei, să nu se mai streseze cu zecile, sutele, de plecări prin toată lumea. Peste trei ani va avea 31, se va îndrepta spre 32 și, cum își dorește o familie mare, trebuie să renunțe la performanță. Simona își dorește trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum, Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă maximum trei ani”, au declarat surse exclusive pentru Wowbiz.

În curând, arată aceleași surse, Simona și Toni vor anunța oficial logodna:

”Și-ar fi dorit să anunțe că se logodesc imediat după Australia, dar ea voia să facă pasul cu pricina doar dacă ar fi ajuns în finală, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat, iar Simona a fost foarte dezamăgită din cauza meciului pierdut”.