Simona Halep, eliminată de la Gippsland Trophy. A acuzat probleme la spate și s-a retras din proba de dublu – VIDEO
Simona Halep (numărul 2 mondial) a ratat vineri, 5 februarie, calificarea în seminfinalele turneului Gippsland Trophy. La turneu organizat în Melbourne și dotat cu premii totale de 565.530 dolari, Simona Halep a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), scor 2-6, 2-6.
Simona Halep a început bine meciul şi a condus cu 2-0, după un break în primul game. Fără să fie supusă la o presiune foarte mare din partea rivalei, românca a început apoi să rispească punctele cu uşurinţă mai ales după scorul de 2-3, de la care a mai câştigat patru puncte până la finalul setului, pierdut cu 2-6, în 32 de minute.
La 2-5, Halep a cerut asistenţă medicală, acuzând dureri la spate. Românca a pierdut nouă ghemuri la rând, înainte să puncteze din nou pe tabelă. De la 1-3, Simona Halep nu a mai câştigat niciun ghem şi a cedat setul al doilea cu 1-6 şi meciul, după minute 57 de joc.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 8.770 de dolari şi cu 100 de puncte WTA. Jucătoarea rusă va evolua în faza următoare cu Kaia Kanepi (Estonia), locul 94 WTA, care a beneficiat de retragerea Karolinei Muchova (Cehia), locul 27 WTA şi cap de serie numărul 8. Simona Halep va evolua, începând de luni, 8 febraurie, la Australian Open.
Traseu dificil pentru Simona Halep la Australian Open
Simona Halep va evolua în primul tur la Austalian Open cu australianca Lizette Cabrera (23 de ani, 140 WTA), beneficiara unul wild card. Va fi prima întâlnire dintre cele două sportive.
În optimi, Simona Halep ar putea da din nou peste Iga Swiatek, iar în sferturi una dintre posibilele adversare este marea campioană Serena Williams.
Pe jumătatea de tablou a Simonei Halep la Australian Open se regăsesc nume mari precum Serena Williams, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Bianca Andreescu sau Garbine Muguruza.
Dacă se vor respecta calculele hârtiei, acesta ar trebui să fie traseul Simonei Halep la Australian Open 2021.
- turul 1: Lizette Cabrera
- turul 2: Ajla Tomljanovic / Misaki Doi
- turul 3: Veronika Kudermetova
- optimi: Iga Swiatek/Elena Rybakina
- sferturi: Serena Williams
- semifinale: Naomi Osaka/Garbine Muguruza
- finala: Ashleigh Barty/Sofia Kenin/Elina Svitolina
S-a retras din proba de dublu de la Gippsland Trophy
Perechea Simona Halep/Daria Gavrilova (România/Australia) s-a retras din proba de dublu a turneului Gippsland Trophy, înaintea meciului din sferturi cu echipa Mihaela Buzărnescu/Alize Cornet (România/Franţa).
În urma forfait-ului adversarelor, Mihaela Buzărnescu şi Alize Cornet au acces în semifinale, fază în care vor întâlni principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova.
Calificarea în semifinale este recompensată la acest turneu cu un premiu total de 8.350 de dolari şi cu185 de puncte WTA.
Victorie mare pentru Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea (72 WTA) s-a calificat în sferturile de finală de la Grampians Trophy, după ce a învins-o cu scorul de 7-5, 6-2, pe elvețianca Belinda Bencic, locul 12 mondial.
Sorana Cîrstea, care anterior acuzase condițiile de carantină din Australia, a gestionat foarte bine condițiile dificile de vânt puternic și s-a impus la capătul unui meci care a durat o oră și 23 de minute de joc.
Sorana Cîrstea o va întâlni pentru un loc în semifinalele competiției de la Melbourne cu Li Ann (99 WTA).
Irina Begu o înfruntă pe Naomi Osaka
Irina Begu va înfrunta locul 3 mondial, Naomi Osaka, pentru calificarea în semifinalele turneului Gippsland Trophy din Melbourne, competiţie care se desfăşoară în premieră. Irina a ajuns în sferturile de finală după ce turul trecut a obţinut o victorie dramatică împotriva Johannei Konta. A fost una dintre cele mai lungi dispute de la Melbourne şi a durat aproape trei ore si jumatate, 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4).
Naomi Osaka este a doua favorită la câştigarea turneului, după Simona Halep. Clasată pe locul 3 mondial, Naomi a intrat direct în turul 2 la Gippsland Trophy, unde a învins-o pe Alize Cornet, scor 6-2, 6-2, apoi a trecut în trei seturi de Katie Boulter, locul 371 mondial, 3-6, 6-3, 6-1.
Este primul turneu la care Naomi Osaka participă după ce anul trecut a câştigat US Open.