Simona Gherghe, mesaj emoționant la șase ani de la căsătorie. Fanii i-au trimis mii de mesaje

de: Radu Vasiluta
09:32, 08 iun. 2023

Simona Gherghe a ținut să marcheze împlinirea a șase ani de la căsătorie printr-un mesaj emoționant, publicat pe Facebook. Îndrăgita prezentatoare TV formează de 10 ani un cuplu superb cu Răzvan Săndulescu, care este consultant politic. Simona Gherghe și Răzvan au împreună doi copii, Ana și Vlad, care le-au împlinit viețile.

Simona Gherghe este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România. Aceasta s-a născut la Iaşi, pe 31 octombrie 1977 şi în prezent moderează show-ul „Mireasa” de la Antena 1. În plan personal, ea formează un cuplu cu Răzvan Săndulescu, cu care are doi copii.

Simona Gherghe, mesaj emoționant la șase ani de la căsătorie

Recent, aceasta și soțul ei au împlinit șase ani de la căsătorie, astfel că Simona Gherghe i-a emoționat pe fani cu o postare făcută pe contul său de socializare. Vedeta de televiziune a simțit nevoia să împărtășească cu fanii din comunitatea online cel mai important eveniment din viaţa ei. Totodată, prezentatoarea TV a făcut şi dezvăluiri din culisele căsniciei.

„Acum 6 ani, mergeam mână-n mână la Starea Civilă. Noi trei, căci era şi Ana cu noi. Da, eram «foarte» gravidă, atât de gravidă încât am stat cu frica să nu nasc pe-acolo. De la emoţii, de la complicaţiile pe care le-am avut în ultimele luni în sarcina cu ea. A fost motivul pentru care nici n-am avut o petrecere, după ce am spus marele DA şi am devenit doamna Săndulescu. Practic, după momentul respectiv, ne-am suit amândoi în maşină şi am venit acasă. Cred că am dormit, mai mult ca sigur. A, da! Îmi amintesc ca totuşi m-a trecut pragul în braţe, la intrarea în casă.

Norocul lui Răzvan a fost că nu mă îngrăşasem prea tare. Mă tot gândeam cum să spun DA-ul ăla să sune într-un fel anume (cred că toţi îşi construiesc în minte un scenariu despre cum să răspundă mai funny, da’ lumea oricum râde şi aplauda…). Nu-mi amintesc nimic, în afară de emoţia puternică şi acum, căutând în telefon, realizez că nu avem nicio filmare cu marea întrebare. Rămâne, însă, una dintre cele mai frumoase momente cu noi doi. Peste trei săptămâni, avea să vină pe lume Ana…!”, a scris Simona Gherghe pe Facebook

Simona Gherghe este mama a doi copii

Simona Gherghe are doi copii, pe Ana și Vlad, și zi de zi încearcă să le acorde toată atenția pe care o are. Deoarece nimic nu o împlinește mai mult decât faptul de a fi părinte, prezentatoarea vrea să petreacă cât mai mult timp alături de cei mici. Rolul de părinte nu e deloc ușor, sunt o mulțime de greutăți și responsabilități care te pun la încercare, iar Simona Gherghe știe foarte bine ce înseamnă asta. Mai ales că are copii la vârsta la care le place să descopere și să experimenteze lucruri, să se joace.

Prezentatoarea TV a mărturisit că e binecuvântată că e mamă și că trăiește momente așa de frumoase alături de copiii ei. Ea a mai povestit că îi adoarme simultan, apoi îl mută pe Vlad în camera lui, lucru care devine de la o zi la alta și mai greu, căci băiatul crește, iar ea, cândva, și-a fracturat o coastă.

”Un gând, la ceas de noapte bună. Serile noastre sunt haos. Un taifun de energie, fix în clipele alea când te gândești că am putea să ne așezăm și noi liniștiți în pat, după o zi întreagă de alergat pe afară, joacă, biciclete și plimbări. Până la povestea de seară, parcă se adună în ei toată joaca din lume ce trebuie consumată acum-acum. Cu greu reușim să-i potolim. Așa că scenele alea cu vorbe în șoaptă, cu oameni și copii calmi sunt doar în filme. Cel puțin în familia noastră atât de energică seară. Încă îi adorm în același pat, în camera Anei, pe amândoi odată”, a mai scris Simona Gherghe.