Simona Gherghe, îngrijorată cu privire la copiii ei. „Nu știu dacă va mai merge cu păcăleala”
Recent, Simona Gherghe și-a anunțat fanii că este îngrijorată de schimbările care se petrec în viața ei, în special cu privire la copii. Iar acest lucru pare să aibă legătură cu trecerea la ora de vară și modificarea programului micuților ei. Astfel, vedeta TV încă nu știe cum să procedeze cu Ana și Vlad.
Vedeta TV Simona Gherghe se simte împlinită atât profesional dar și în ceea ce privește familia. Ea și soțul ei au doi copii minunați, Ana și Vlad, care le-au transformat viața cum nu se poate mai frumos. În curând, cei doi vor aniversa cinci ani de la nuntă dar și ziua de naștere a lui Răzvan Săndulescu, soțul Simonei. Cu toate acestea, prezentatoarea TV pare să întâmpine anumite probleme în ceea ce privește gestionarea programului copiilor săi.
Simona Gherghe, îngrijorată cu privire la copiii ei
Revenirea la ora de vară pare să-i fi adus probleme Simonei Gherghe. Este vorba despre programul celor doi copii ai vedetei. Prezentatoarea, de când a revenit pe micul ecran, după ambele nașteri, și-a împărțit ziua astfel încât să se poată ocupa și de carieră, dar și de Ana și Vlad, ei fiind pe primul loc. Și pentru că este mamă cu normă întreagă, Simona Gherghe a stabilit pentru cei doi un set de reguli de urmat pentru buna lor creștere: orele de masă, somn și joacă fiind respectate până acum cu sfințenie.
Spuneam până acum pentru că, odată cu schimbarea orei, Simona Gherghe se arată îngrijorată în ceea ce privește bunul mers al lucrurilor devenite deja un obicei. Pentru că acum afară nu se mai lasă întunericul așa devreme, ci ziua a devenit mai lungă, prezentatoarea este conștientă că va avea de muncă cu Ana și Vlad, în ceea ce privește programul de somn.
Dacă până acum micuții adormeau în jurul orei 20, de acum încolo, când dorința de joacă până la lăsarea serii este din ce în ce mai arzătoare, Simona Gherghe se gândește cu groază la momentul în care va trebui ori să renunțe la vechiul program, ori să le taie din programul de joacă. Deși are două variante, vedeta recunoaște că nu ar vrea să le schimbe rutina pentru că este conștientă că odihna le face bine copiilor, însă nici nu își dorește să le strice cheful de joacă.
„Nu mai merge cu păcăleala”
Aflată în această situație, realizatoarea show-ului matrimonial spune că va încerca să îmbine utilul cu plăcutul, în speranța că va reuși să-și crească copiii la fel de bine ca și până acum.
„Treaba asta cu ora de vară nu e bună deloc. Copiii au adormit la 19:30 ora veche, Ana îmi spunea că nu s-a culcat soarele, am tras repede jaluzele, am făcut întuneric, am zis că gata, e noapte. Mă uit cu îngrijorare că de acum încolo o să fie lumină până la 20:30, 21:00 și nu știu dacă mai merge cu păcăleala asta: hai să tragem jaluzele că s-a culcat soarele. O să vrea să stea cât mai mult afară și mi-e că mi se duce toată construcția mea din ultimele luni cu ora de somn pe la 20:30. Încerc să mă țin de ea pentru că îi văd pe ei mai bine. Văd eu cum o să facem, sper să reușesc și fără să îi privesc de statul ăsta pe afara pentru că am văzut cât de fericiți au fost”, a spus Simona Gherghe pe contul de socializare, după ce Ana și Vlad și-au petrecut ziua într-un loc destinat copiilor.